
Sanatate
Primul cotidian particular din România
1 mai 2025
Sanatate
Impact
Centrele de permanenţă pot fi soluţia pentru evitarea aglomeraţiei de la unităţile de primire a urgenţelor/ camerele primiri urgențe sau de gardă din cadrul spitalelor. Centrele de permanență pot prelua cazurile mai puţin grave ale unor pacienţi care au nevoie de injecţii, perfuzii ori pansarea unor răni.„Serviciile medicale sunt oferite de medici de familie tuturor…
Continuare about CELE CINCI CENTRE DE PERMANENŢĂ din județ, alternativă pentru UrgenţeImpact
Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a operaționalizat toate mediile de comunicare accesibile și cu potențial maxim de adresabilitate către populație, astfel încât sesizările asiguraților privind modul în care le-au fost acordate serviciile de către furnizori să fie atent analizate și, după caz, să fie dispuse măsurile corective de rigoare, acolo unde se constată abateri…
Continuare about 3.000 DE PERSOANE calcă lunar «pragul» CAS VâlceaActualitate
Există patru comune în Vâlcea – Ghioroiu, Stăneşti, Runcu, Titeşti – în care accesul la serviciile medicale furnizate de către un medic de familie se face cu greutate. Situația este generată de faptul că, în aceste localități, nu există cabinete medicale aflate în relație contractuală cu instituția noastră. Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a…
Continuare about RoȘtireComunicate
Investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu (analize de laborator, computer tomograf, RMN etc.), cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu aceste boli, se efectuează în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală…
Continuare about ÎN ATENȚIA PACIENȚILOR diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologiceComunicate
Joi, 17 februarie 2022, la ora 16.00, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea ne-au transmis cele mai noi informații privitoare la situația epidemiologică din județ. Aceste date au fost preluate din aplicația CoronaForms și se prezintă astfel:• 37.906 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;• 244 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;• 205…
Continuare about COVID-UL ÎNCEPE SĂ SE RETRAGĂ din Vâlcea. Situația pandemiei la ziCeasul rau
Informațiile pe care reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României le-au transmis în zilele de miercuri și joi (26 și 27 ianuarie 2022) au fost cele mai grave și alarmante de la debutului pandemiei de Coronavirus în țara noastră. Situația pare să se deterioreze de la o oră la alta, iar numărul persoanelor care…
Continuare about Prăpăd în țară: 65.000 DE INFECTĂRI CU CORONAVIRUS în numai 48 de ore!Ceasul rau
Marți, 25 ianuarie 2022, după orele 13.00, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au transmis noi date privitoare la evoluția pandemiei din toate județele țării. La nivel național, ziua de marți (un fel de «marțea neagră») a adus confirmarea celui mai ridicat număr zilnic de persoane testate ca fiind infectat cu Coronavirus: 19.685…
Continuare about Record de infectări cu Coronavirus! VÂLCEA SE ZBATE în Scenariul RoșuCeasul rau
Luni, pe 17 ianuarie 2022, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea a avut de gestionat 75 de misiuni. Membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 29 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit pentru două traumatisme, 23 de diverse afecțiuni medicale, un accident rutier, o asistență persoane…
Continuare about Două femei în vârstă, GĂSITE MOARTE în propriile locuințeCeasul rau
Sâmbătă, după orele prânzului, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au transmis noi informații privind evoluția pandemiei de Coronavirus în fiecare județ din țară. Valul patru se pregătește să ia sfârșit. Însă, înainte de a se retrage, acesta încă arată că, la nivel național, mai are forță pentru a suprima sute de vieți…
Continuare about În lupta cu Coronavirusul, NUMĂR RECORD DE PACIENȚI din Vâlcea retestați pozitivComunicate
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au aprobat, miercuri, Planul de reziliență al rețelei sanitare față de recrudescența COVID-19. Potrivit acestuia, la momentul actual, spitalele din Vâlcea au alocate 163 de paturi pentru pacienții confirmați cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, la nivelul județului nostru, paturile disponibile pentru pacienții infectați cu Coronavirus sunt distribuite astfel:•…
Continuare about SITUAȚIA PATURILOR pentru pacienții COVID din VâlceaCeasul rau
Vineri, 10 septembrie 2021, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au transmis noi informații din care reiese că valul patru de infectare cu Coronavirus a ajuns și pe teritoriul județului nostru. La nivelul zilei de luni, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se aflau internate 48 de persoane infectate cu Coronavirus. În urmă cu două…
Continuare about NE ÎNGRIJORĂM IAR? Crește numărul vâlcenilor infectați cu Coronavirus care au nevoie de spitalizareCeasul rau
În după-amiaza de luni, 31 august, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au transmis noi informații din care reiese că valul patru de infectare cu Coronavirus a ajuns și pe teritoriul județului nostru. La nivelul zilei de luni, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se aflau internate 18 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 12…
Continuare about SĂPTĂMÂNA A ÎNCEPUT CU VEȘTI PROASTE: Mai mulți vâlceni se află internați în stare gravă la ATICeasul rau
Duminică, 22 august 2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea a gestionat 20 de misiuni. Membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 10 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit pentru: patru traumatisme, două accidente rutiere și patru diverse afecțiuni medicale. După acordarea primului ajutor calificat,…
Continuare about Pompierii vâlceni au intervenit pentru ZECE SITUAȚII DE CRIZĂ într-o singură ziPolitică și Administrație
Trebuie să luăm măsuri dure deoarece, în ultima lună, în urma verificărilor efectuate, au fost constatate mai multe raportări către CAS Vâlcea cu încălcarea legii. De exemplu, trei angajaţi ai unui furnizor de medicamente şi alte câteva persoane au ridicat, doar într-o lună, medicamente aferente a peste o mie de prescripţii medicale compensate şi gratuite…
Continuare about RoȘTIREComunicate
Marți, 13 iulie 2021, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a transmis alte informații cât se poate de bune în ceea ce privește evoluția pandemiei de Coronavirus. În timp ce alte state se confruntă cu o creștere a cazurilor de infectare cu tulpina Delta, Vâlcea este ferită de astfel de infectări și, mai mult decât atât,…
Continuare about După 15 luni, spitalele din Vâlcea AU RĂMAS FĂRĂ PACIENȚI COVID!Politică și Administrație
Pentru transformarea Spitalului Foişor din București în unitate de îngrijire COVID, a fost nevoie de evacuarea tuturor bolnavilor internaţi, chiar dacă unii dintre ei erau operaţi în ultimele 24 de ore premergătoare evacuării. Mai mult decât transformarea în sine a unităţii spitaliceşti, ceea ce a îngrijorat opinia publică a fost modul în care s-a realizat…
Continuare about „Proștii sub clar de lună”Comunicate
Consiliul Județean Vâlcea continuă procesul de modernizare și consolidare a infrastructurii Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești. Aceste două unități sanitare au un rol vital în această perioadă, ele asigurând asistență medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19.În contextul epidemiologic actual, Consiliul Județean Vâlcea are în pregătire…
Continuare about Consiliul Județean Vâlcea derulează INVESTIȚII PENTRU SIGURANȚA PACIENȚILOR de la Spitalul MihăeștiRoStire
Avem nevoie ca toată lumea să înţeleagă că nu e de glumă. Avem 30 de pacienţi pozitivi în Unitatea de Primiri Urgențe care au nevoie de oxigen. Nu mai avem niciun loc liber în judeţ!• Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea
Continuare about RoȘTIREComunicate
Chiar dacă nu traversează o perioadă atât de dificilă precum alte județe, Vâlcea se află, pentru anul 2021, într-un nivel de «vârf» al numerelor de care contorizează infecțiile zilnice cu Coronavirus (calculul fiind efectuat ca medie pentru șapte zile) și persoanele internate la Terapie Intensivă (tot ca medie pentru șapte zile). În ceea ce privește…
Continuare about ȘASE ZILE CONSECUTIVE! Atât a rezistat Vâlcea fără să înregistreze decese provocate de COVID