
Spitalul Județean înregistrează un deficit de personal de 30%
În acest moment, unitatea medicală coordonată de chirurgul Dan Ponoran înregistrează un deficit de personal de 30%. Sunt aproximativ 1.800 de angajați și ar fi nevoie, per total, de 2.253, atât cât prevede și organigrama spitalului. Lipsă de cadre medicale se înregistrează atât la Neonatologie, cât și la Urgențe.
Potrivit declarației managerului SJU Vâlcea, dr. Dan Ponoran, pentru Unitatea de Primiri Urgențe (U.P.U.) de trei ori a fost organizat concurs, în vederea angajării de medici, dar nu s-a prezentat nimeni. Mai bine stau lucrurile la Radiologie, unde au venit trei medici. La acest capitol, Vâlcea stă mai bine comparativ cu alte județe. La U.P.U., spre exemplu, sunt 11 medici, în timp ce alte județe nu au decât cinci.