ITM Vâlcea, în acțiune. Munca la negru, sancționată cu amendă de 20.000 de lei, pentru o persoană


În luna martie 2026, Compartimentul Relaţii de Muncă a efectuat 104 controale, fiind dispuse 223 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă. Au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, din care 10 avertismente şi 7 amenzi în valoare de 55.000 lei.

În timpul controalelor, a fost identificată o  persoană prestând muncă nedeclarată. În acest caz, angajatorul a fost sancționat în conformitate cu  prevederile art. 260 (1), lit. e^1 cu amendă contravențională in valoare totală de 20.000 lei.

Principalele neconformităţi constatate  în controalele efectuate au fost:
– cazuri de muncă nedeclarată;
– neîntocmirea evidenței zilnice a orelor de muncă;
– nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
– neplata drepturilor salariale;
– neacordarea repausului săptămânal;
– neplata orelor suplimentare;
– neplata orelor de noapte.