Ursul, bă!


Faptul că societatea românească e radicalizată și că temele care ne despart sunt diverse, de la politică până la mediu, nu mai reprezintă vreo noutate. E și greu să fii la mijloc, de fapt e cea mai proastă postură, pentru că primești ocări și de la unii și de la alții. Mediatorul e cel mai vinovat dintre toți. Huo!

Una din problemele spinoase ale acestei perioade este cea a urșilor care își apără teritoriul din ce în ce mai împuținat și ajung să facă moarte de om. Cazurile sunt ultramediatizate, n-are rost să revin. Ca de obicei ne-am împărțit în două tabere: iubitorii de animale și cei care pun propria viață mai presus, chit că sunt montaniarzi sau localnici din zonele frecventate de animale. Există și nucleul dur format din vânători versus ecologiști. Diferențele sunt ireconciliabile. Unii susțin că urșii s-au înmulțit și atacă oamenii, ceilalți din contră, spun că este tocmai invers, oamenii s-au înmulțit și omoară urșii, după ce în prealabil le-au defrișat teritoriul. Pe cine să crezi? Dacă le asculți povestea nu poți să nu le dai dreptate ambelor părți. Cu toate astea te iau cu huo indiferent în ce tabără s-ar afla. Hateri din toate taberele, uniți-vă!  Așa ar putea suna un slogan neomarxist, modern.

Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor. În situaţia în care va avea loc un incident urs-om în intravilan, comisia pentru situaţii de urgenţă formată din primar, veterinar, reprezentanți Romsilva și poliția locală va putea decide intervenţiile necesare, fără a ţine cont de condiţia gradualităţii. În ordonanță sunt prevăzute și amenzi uriașe pentru cei care hrănesc urșii în libertate: între 10.000 și 30.000 de lei, precum și montarea unor sisteme de supraveghere video în zonele cu risc, cum ar fi Transfăgărășanul, astfel încât pe baza probelor video să poată fi acordate amenzi.

Cu această lege ministra mediului, Diana Buzoianu, a reușit să-i înfurie de două ori pe iubitorii de animale. Pe de o parte, urșii pot fi executați după o judecare sumară, cu legea în mână și cu autoritățile locale la capătul celălalt al puștii. Pe de altă parte, drăgălașele animale nu mai pot fi hrănite din mână și mângâiate decât în locuri ferite de camere, pentru că altfel persoanele cu suflete sensibile riscă să primească amenzi. Dă-o încolo de treabă, nici măcar un selfie cu ursul nu mai poți face în țara asta? Și chiar dacă te încumeți la o nebunie, unde să postezi, căci pe Instagram te înhață după postare. Să ții filmulețul doar pentru tine n-are nici un farmec. Așadar, revolta este cu atât mai mare. Pe bună dreptate, le sunt îngrădite drepturile de iubitori de urși de către sadica zeiță a vânătorii, madam Buzoianu. Faptul că o cheamă Diana, firește, nu reprezintă o coincidență. Prin extrapolare, și USR-ul – partidul care a propus-o pe Diana – este luat în colimator. Toată tărășenia are conotație politică. Fără îndoială ironia te poate salva din multe situații delicate, însă cred că nu și din aceasta.