„Învățăturile” lui Stalin


Dintr-o anumită prudență, necesară în astfel de cazuri, am ezitat până acum să scriu despre războiul din Ucraina. Informațiile de pe front trebuie luate cu excesivă rezervă întrucât intoxicările și dezinformările sunt mai prezente ca oricând, de ambele părți beligerante. Într-un fel este și firesc să fie așa pentru că acolo unde mor oameni nu mai e loc de deontologie profesională, iar expresii precum războiul informațional sau războiul hibrid capătă sens. Astfel, am păstrat concluziile doar pentru mine, nedorind ca intoxicat fiind să-i infectez și pe alții, de pildă pe cititori, evident fără nici o intenție. Așadar, m-am pretat la un soi de carantină publicistică. Ei bine, consider că la nouă luni de la izbucnirea ostilităților concluziile s-au sedimentat, nu mai sunt luate la cald, iar riscul de contaminare a mai scăzut. Îmi asum riscul câtorva considerații personale.
Există probabil în structura genetică a omului o predispoziție viscerală de a se raporta la trecut, de a face paralele și comparații cu evenimente similare din istoria omenirii. Compararea intervenției din Ucraina cu acțiunile Armatei Roșii în Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost întreținută încă de la început de aparatul de propagandă al lui Putin, considerând că luptă împotriva acelorași fasciști. Pe mine m-a frapat însă o altă analogie cu războiul dus de Stalin, faptul că armata rusă se bazează pe trupe de blocaj. Practic, forțele armate sunt dispuse pe trei linii. Cei din linia a doua au ordin de a-i împușca pe soldații din prima linie care dezertează sau se retrag din fața inamicului, fără ordin de la comandantul suprem. Linia a treia este mai răsfirată și-i ține în bătaia puștii pe cei din linia a doua. Astfel, între două arme de calibru diferit se consumă eroismul soldaților ruși pe frontul din Ucraina, la fel ca în marile bătălii de la Stalingrad sau Kursk.
O astfel de paralelă mai arată ceva, cât valorează individul, cetățeanul rus, în fața conducătorilor săi. După cum bine știm, americanii au pierdut în Vietnam pentru că orice victimă de-a lor conta enorm în economia războiului. Nu e cazul la rivalii lor ruși. NATO vorbește de 80 de mii de morți și 82 de miliarde de dolari pentru întreținerea războiului de partea Rusiei (un sfert din bugetul anual). Pe sfert de-ar fi valabile aceste cifre și tot am avea un cost uriaș, uman și financiar, care nu poate fi justificat decât de o minte bolnavă. S-ar putea chiar specula că tocătorul de carne din Ucraina rezolvă și niște probleme interne ale Rusiei. Vocile contestatare sunt trimise direct pe front, iar soldații din republicile care în trecut s-au răsculat împotriva Moscovei, precum Cecenia și Daghestan, sunt recrutați cu prioritate, în așa fel încât riscul de contagiune al conflictului ucrainean să fie înăbușit din fașă. Așadar, avem încă una din învățăturile tătucăi Stalin către urmașul său Vladimir puse în practică.