Eroare judiciară sau strălucită apărare?
Fac parte dintre aceia care o clipă n-au avut încredere în nevinovăția Simonei Halep. Recunosc și îmi fac mea culpa. Nu-mi închipuiam că un organism internațional precum ITIA (Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului) se poate compromite într-un asemenea hal. Am fost victima unor dezinformări bine aplicate. De pildă, nu se mai suflă o vorbă despre certificatul biologic care constituia o probă chiar mai puternică împotriva Simonei decât Roxadustatul care a contaminat colagenul. Oricare ar fi probele și argumentele, de o parte și de alta, diferențele dintre cele două sancțiuni sunt atât de mari încât se pune problema unei erori judiciare. Seamănă cu achitarea în ultimă instanță a unui condamnat la penitență pe viață. Mai ales dacă ne gândim că viața unui sportiv în activitate este scurtă, iar patru ani ar fi însemnat pentru Simona sfârșitul ei din punct de vedere competițional. Chiar și așa, cu victoria la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, lucrurile nu sunt cu adevărat roze. Simona a ispășit până acum dublul suspendării anunțate de TAS, iar pentru a reveni la forma de dinainte de suspendare (cu turneu câștigat la Montreal) îi vor mai fi necesare cel puțin alte șase luni. Cine îi dă înapoi tot acest timp și trofeele pe care le-ar fi putut câștiga? ITIA, TAS care nu s-a pronunțat mai repede? Cred că se impun niște despăgubiri substanțiale aici.
Pe de altă parte, se cuvine să apreciem rolul echipei de avocați și consilieri care au susținut-o pe Simona. Și se vede asta mai ales în oglindă cu prima parte a procesului la ITIA. Atunci, sportiva noastră părea singură împotriva tuturor, fără o strategie, haotică în declarații, aprecieri. De data asta s-a văzut un plan bine structurat, inclusiv în ceea ce privește acțiunile pregătitoare procesului. Acționarea în justiție a companiei producătoare de suplimente nutritive, asumarea răspunderii antrenorului ei din acel moment pentru că i-a recomandat colagenul respectiv, interviul pentru Eurosport, acuzațiile aduse laboratorului de la București care a păstrat probele de sânge în condiții neconforme ‒ toate aceste elemente au fost prezentate în cascadă, acționând ca picătura chinezească, și au concurat la decizia finală. Impresia pe care am avut-o a fost de calcul strategic: pași siguri și ghidați în direcția cea bună, care să-i asigure succesul. Și, cum bine ați văzut, așa s-a întâmplat. S-au pomenit și câteva nume: Bogdan Stoica, Howard Jacobs. Interesant ar fi de aflat de la aceștia cum și-au susținut pledoaria în apărarea Simonei Halep și cât de mult a contat rolul lor în succesul jucătoarei noastre.
Cert este că din acest moment lucrurile nu vor mai fi la fel în tenisul mondial și, extrapolând puțin, în toate sporturile. Cazul Simona Halep deschide o eră. Dacă până acum verdictele în situațiile de dopaj erau greu de atacat și un eventual recurs se dovedea pierdere de vreme, sentința confirmând-o pe cea inițială, iată că, de data asta, avem o răsturnare de situație demnă de un film la Hollywood. Nu m-ar mira, la un moment dat, să se facă chiar un film pe acest subiect. Așadar, sportivii atât de strict supravegheați și atât de vulnerabili în fața probelor alterate vor avea un cuvânt de spus. Faptele incriminate nu sunt întotdeauna ceea ce par la prima vedere, iar noi, ziariștii, începând cu mine, ar trebui să fim mai precauți în aprecieri pentru că riscăm antepronunțări șchioape. Lucrurile sunt valabile și în alte domenii. Procesul Roșia Montană o dovedește din plin. Dar despre asta într-o altă cugetare.