
Extraordinară la Primăria Râmnicului – buget, școli, investiții și prețul la căldură
Primarul Râmnicului a convocat vineri, 12 septembrie, Consiliul Local în ședință extraordinară. Vor fi abordate patru domenii de importanță maximă – rectificare buget, investiții, școlile din oraș și aprobarea prețului de producere, transport și distribuție a energiei termice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a prețului de facturare către populație. Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, înaintea desfășurării ședinței Consiliului Local.
Pentru că sunt puncte foarte importante, care ne privesc pe noi toți, vă prezentăm mai jos punctele de pe ordinea de zi.
- Proiect de hotărâre referitor la modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 336/25 din 28 noiembrie 2024 privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, propuse să funcționeze pentru anul școlar 2025 – 2026 – inițiator Primarul municipiului.
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe anul 2025 – inițiator Primarul municipiului.
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2025 – inițiator Primarul municipiului.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea prețului de producere, transport și distribuție a energiei termice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și a prețului de facturare către populație, începând cu data de 01.09.2025 – inițiator Primarul municipiului.