CET Govora, echipă gazdă a turneului semifinal de junioare
În perioada 15-17 martie, în Sala „Capela” din Râmnicu Vâlcea se vor organiza meciurile Grupei a II-a din cadrul turneului semifinal destinat echipelor feminine de volei, secţiunea Junioare. La această întrecere vor lua parte patru formaţii: CS CET Govora (echipa gazdă – ocupanta poziţiei a III-a în Seria D a campionatului regulat); CS Constructorul Familia Bucureşti (locul I în seria B); LPS Piteşti (locul al II-lea în Seria C) şi CS Juvenil Braşov (locul al IV-lea în seria E). Principalele două favorite pentru câştigarea primei poziţii (singura care permite accesul în faza finală) sunt vâlcencele de la CET Govora şi bucureştencele de la CS Constructorul. La turneul final al campionatului feminin de volei (junioare) vor lua parte cele şase câştigătoare ale fazelor semifinale. Acesta se va desfăşura la mijlocul lunii aprilie, locaţia nefiind încă stabilită.