Arbitrariul cheremului
Anul 2026 a început în forță pe scena politică internațională. Transformări radicale dau de gândit. Nu ne-a plăcut corectitudinea politică care măcar așeza un paravan și o spoială de moralitate în fața cinismului celor puternici. Nu-și puteau permite chiar așa, fățiș, să sfideze dreptul internațional, voința cetățenilor unei țări, suveranitatea. Schimbarea unui regim dictatorial era însoțită de alegeri libere, nu de confiscarea puterii. Bineînțeles că în spatele ușilor închise se operau și atunci cu alte unități de măsură, că serviciile secrete aveau de dus la îndeplinire planuri abjecte, că amestecul în politica și chiar alegerile unor state a funcționat și va funcționa întotdeauna, dar fațada exista și rezista, discursurile oficiale confirmau asta. Am dezavuat corectitudinea politică, considerând-o plină de ipocrizie, și ce-am pus în loc? Legea bunului plac, arbitrariul cheremului, al chefului de moment și al mușchilor încordați, asta am pus. Și politica văzută ca o afacere imobiliară. Scopul scuză mijloacele, celebrul dicton al lui Machiavelli, nu e de ieri, de azi, are o oarece vechime. Dar acum diplomația a făcut un pas în spate, arătându-l nud. Impredictibilitatea unui lider s-a transformat într-o undă de șoc la nivel planetar.
Tot mai mult se aseamănă ambițiile politice cu cele din ringul bursei. Ambele sunt guvernate de rata profitabilității și a îmbogățirii, de acumularea de putere, componenta socială fiind redusă la minimum. Electoratul este considerat un soi de sindicat ușor de manevrat. Pe plan extern, influența politică ia locul globalismului economic. Taxele vamale sunt folosite ca mijloace de coerciție. Când nu au succes se apelează la blocade, amenințări sau intervenții în forță. Încercările de preluări ostile nu respectă nici măcar regulile bursei. N-am văzut până acum vreun CEO sechestrat. Despre micii acționari ce să mai vorbim, sunt plevușcă sau guppy, cum li se mai spune, în bătaia vântului stârnit de interesele zeităților financiare. Se ține cont de guppy doar în măsura în care trebuie absorbiți și li se face o ofertă de nerefuzat. Scenarii de neînchipuit până în urmă cu câteva luni țin de firescul actualității. Un teritoriu cu o populație rarefiată, dar bogat în resurse și poziționat strategic, poate fi înstrăinat prin cumpărarea individuală a tuturor locuitorilor săi, fără acordul organizației statale din care face parte. Sau prin război, ca alternativă. Nu e asta o preluare ostilă?
Știam că fondurile de investiții, cele așa-numite prea mari ca să se prăbușească (expresia englezească e: too big to fail), ei bine, știam că aceste fonduri conduc lumea, dar prin interpuși ˗ oamenii politici. Iar oamenii politici incoruptibili sau mai puțin coruptibili se ghidau după principiul zic ca tine, dar fac ca mine. Nici lumea afacerilor nu era atât de hapsână, nu punea atâta presiune. În ultima vreme această barieră a dispărut. Goana după profituri exorbitante, dar mai ales pentru acoperirea unor găuri, unor deficite, a lăsat în spate orice urmă de moralitate. Lumea afacerilor este prin definiție imorală, însă transferul cu lumea politică tocmai a fost efectuat.
În toată această nebunie Europa a rămas o oază de speranță și stabilitate. Așa cum e ea, birocratică, greoaie, cu picioare de lut, bombardată din toate părțile, supusă presiunilor de deformare, este leagănul civilizației și așa va rămâne. Să ținem de ea, altfel vom ajunge guppy.