Adevăruri despre prăbuşirea OLTCHIM: nu întotdeauna atacurile sunt o bună apărare (1)
Şarpele, atunci când îl doare capul, iese la drumul mare. Gestul târâtoarei îl face în ultima vreme şi deputatul de Vâlcea, Samoil Vâlcu, care încearcă să se folosească de o probabilă amnezie publică şi să se transforme în vajnic apărător al chimiştilor de pe Platforma Industrială Rm. Vâlcea. De pe acest postament avocăţesc, parlamentarul Vâlcu proferează tot felul de acuzaţii la adresa subsemnatului. Într-o recentă declaraţie de presă nu se jenează să sublinieze “Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, afirma cândva că va face greva foamei dacă nu se va rezolva problema OLTCHIM, dar acum se mulţumeşte să tacă şi să se ascundă”. Pe deasupra se mai arată şi intrigat de “neimplicarea factorilor de decizie locali, având în vedere gravitatea situaţiei de pe Platforma Chimică”.
Până la un punct are dreptate: situaţia OLTCHIM a atins cotele disperării, dar din cauza cui, domnule deputat Samoil Vâlcu? Vă rog să priviţi înapoi, de-a lungul ultimilor 3 ani când PDL s-a aflat la guvernare, timp în care a reuşit să prăbuşească cel mai mare combinat chimic din ţară şi din sud-estul Europei. Dacă v-ar fi păsat de soarta chimiştilor pe care i-aţi tot păcălit furându-le voturile, de ce Guvernul dumneavoastră n-a rezolvat situaţia încă din anul 2009 când era mult mai uşor şi n-ar fi lăsat OLTCHIM să ajungă în prăpastie?
După nu mai puţin de 4 vizite efectuate în plină perioadă de campanie electorală pe Platforma Chimică Rm. Vâlcea de către primul ministru Emil Boc, ministrul Economiei Adriean Videanu şi chiar preşedintele Traian Băsescu, conducerea PDL-iştilor în frunte cu secretarul lor executiv – nimeni altul decât însuşi deputatul Samoil Vâlcu, – au ieşit de fiecare dată cu declaraţii triumfaliste prin care informau pe chimişti că, citez ad literam: “Într-o săptămână OLTCHIM va primi fondurile necesare pentru repornirea instalaţiilor”. Câte zeci de săptămâni au trecut de-atunci fără să se întâmple ceva? Tot în aceleaşi comunicate se mai preciza: “Declaraţiile publice făcute de domnul prim ministru al României ne-au întărit convingerea că OLTCHIM va fi salvat”. Vorbe mincinoase şi umflate ca nişte gogoşi! Totul a fost o mare şi tristă dezamăgire. De-atunci şi până astăzi chimiştii au trăit în dezamăgire şi sub presiunea disperării.