
Tribunalul și Judecătoria reiau activitatea de judecare a tuturor cauzelor. Află aici 👇🏻👇🏻👇🏻 de când
Conform unui comunicat transmis de biroul de informare și relații publice al Tribunalului Vâlcea, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, a hotărât în unanimitate:
Art. 1 – Suspendarea măsurilor adoptate prin Hotărârea nr. 3 din 26 august 2025 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, când se hotăra sistarea judecării cauzelor, cu excepțiile prevăzute de lege.
Art. 2 – Reluarea activităţii de judecată pentru toate cauzele începând cu data de 23 octombrie 2025, pentru a da posibilitatea participanţilor implicaţi în procedurile judiciare de a lua cunoştinţă în timp util de prezenta hotărâre.
Art. 3 – Convocarea Adunarii generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea la un moment ulterior pentru a hotărî dacă se impune reevaluarea măsurii adoptate astăzi, în raport de evoluţia şi circumstanţele concrete care privesc statutul profesiei de judecător.