Modificarea Legii dialogului social, prioritatea zero a sindicatelor


Aşa cum vă anunţam şi în ediţiile noastre precedente, fuziunea dintre coloşii CNS Cartel ALFA şi Blocul Naţional Sindical este o problemă de timp, iar un nou pas în această direcţie este şi emiterea unei poziţii oficiale co­mu­ne pe tema viitorului apropiat: „Con­siliile generale ale Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartele ALFA” şi Blocului Naţional Sindical consideră declaraţiile făcute de unii reprezentanţi ai Patronatelor ca fiind un atac dur şi nejustificat la adresa lucrătorilor şi im­plicit a sindicatelor. Acest atac distruge echilibrul dialogului social dintre sindi­ca­te şi patronate. Demersul aduce grave prejudicii drepturilor lucrătorilor şi, implicit economiei României, prin creş­terea fraudei susţinută de structu­ri­le patronale reunite în Alianţa Confe­de­raţiilor Patronale din România (ACPR).

Organizaţiile patronale care s-au revoltat împotriva sindicatelor şi care susţin că, propunerile de modificare ale Legii 62/2011 le taie elanul de creş­tere economică, acuzând o aşa zisă „dictatură a sindicatelor”, sunt structuri patronale fantomă care, în marea lor majoritate, nu participă la negocierea colectivă. Aceste organi­za­ţii fantomă, reprezintă, cel mult, câte două federaţii patronale, încearcă blocarea unui dialog social real şi do­resc impunerea exclusivă a punctului lor de vedere, în numele unor interese de grup, prin excluderea structurilor sin­dicale de la masa dialogului şi prin blocarea tuturor căilor prin care sindicatele îşi pot susţine lucrătorii.

Eliminarea Contractului Colectiv Unic Naţional şi introducerea Contrac­telor Colective de Muncă Sectoriale a făcut ca numărul lucrătorilor a căror relaţii de muncă sunt reglementate de un Contract Colectiv de Muncă să scadă de la 98%, în mai 2011, la circa 36% după aplicarea noilor prevederi din legislaţia muncii. Trebuie spus că Legea dialogului social şi Codul Mun­cii, aşa cum au fost ele modificate şi adoptate în 2012 aşează România în situaţia de a avea cea mai restrictivă legislaţie, raportată la angajat, din do­me­niul muncii, din toată Uniunea Eu­ropeană.

Blocul Naţional Sindical şi Confe­deraţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, alături de celelalte Confederaţii Sindicale reprezentative şi alături de patronatele reunite în PatroROM (Uni­unea Confederaţiilor Patronale Inde­pen­dente din România), consideră că modificarea Legii dialogului social este o prioritate, fiind unica soluţie pentru de­blocarea dialogului social şi realiza­rea păcii sociale, în condiţiile în care, con­form prevederilor actuale ale Legii dialogului social, lucrătorii din Între­prin­derile Mici şi Mijlocii au pierdut dreptul de a participa la dialogul social şi blochează sindicalizarea lucrătorilor din IMM-uri.

Legea 62/2011, în forma actuală, face ca organizaţiile sindicale din România să se afle în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea, respectiv de a acţiona în interesul salariaţilor pe care îi reprezintă. Confederaţia Naţio­­­nală Sin­dicală „Cartel ALFA” şi Blocul Na­ţio­nal Sindical consideră că modifi­­ca­rea Legii 62/2011 este o necesitate atât pentru deschiderea căilor unui di­a­log social real şi eficient, cât şi pen­tru susţinerea reală a dezvoltării eco­no­mi­ce a României, care nu se poate rea­liza decât prin respectarea drep­turilor lucrătorilor.”