Joaca absurdului cu normalitatea
În ultima vreme remarc tot mai mulți politicieni ale căror argumente, promovate cu un efort susținut și demn de o cauză mai bună, încearcă să contrazică o realitate factuală simplă, după principiul conform căruia nu ceea ce vedem cu ochii noștri este adevărat, ci doar ce ne spune demagogul. Strategia de care se folosesc rezidă în repetarea la nesfârșit a unor minciuni evidente, până ce ajung să fie numite „teze” sau „concepte”. Unii ar spune că astfel de manifestări ne insultă inteligența și, deci, sunt fără obiect; dar nu este deloc așa. La o privire mai atentă observăm un efect pervers. Atunci când un neadevăr este repetat într-una, el încetează să mai frizeze absurdul. Capătă poleială de adevăr. Desigur, acest tip de manipulare face parte din categoria celor rudimentare, însă se pare că la capitolul eficiență stă încă foarte bine.
N-am să mă refer la subiectul pensiilor speciale, considerate la limita subzistenței prin Bali sau Monaco, unde au reședința „pensionarii”, motiv pentru care ar mai trebui mărite, dacă nu, măcar indexate. Nici la operațiunea specială din Ucraina, unde nu poate fi vorba despre război, pentru că rușii au trimis acolo doar forțe de menținere a păcii și încearcă să-i elibereze pe ucrainieni de ei înșiși (sic!). Nu, sunt de părere că n-are rost să dau atenție unor astfel de subiecte minore. Mai trebuie să crească. Mai au potențial pentru a-și desăvârși sublimul în arta absurdului.
De data asta vreau să dau un exemplu pozitiv și să mă refer la un politician care a contribuit la dezambiguizarea unor neadevăruri din această categorie, întreținute zeci de ani cu bună știință. Un politician curajos, chiar dacă este femeie, a promulgat legea prin care limba română devine limba oficială a Republicii Moldova, înlocuind sintagma „limba moldovenească”. Explicația pe care Maia Sandu a oferit-o cu această ocazie este de o simplitate absolută și o ingenuă claritate: „datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători”; și înlătură dintr-o propoziție tonele de maculatură ale lingviștilor rusofoni, care au mers până-ntr-acolo încât să propună un dicționar româno-moldovenesc. Demersul președintelui de la Chișinău în sprijinul limbii române nu este unul singular, fiind precedat de o altă măsură la fel de importantă: cursuri gratuite de limba română pentru adulți, în unitățile de învățământ de pe teritoriul republicii. Astfel, oricine dorește să învețe limba română primește sprijin din partea statului. Iată cum le răspunde Maia Sandu rusofonilor, cu o mână întinsă! Ce dovadă mai mare de românism se poate imagina? Consider că un asemenea demers n-ar fi fără fundament nici la București. Avem destui concetățeni care se exprimă poticnit în limba română. Însă articolul de față nu este despre vorbe, ci despre fapte. Respect, doamna președinte!