
”Gimnaziștii” de la Școala Gimnazială Alunu au atras toate privirile la «𝐈𝐧𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭𝐲𝐐𝐮𝐞𝐬𝐭 – 𝐒𝐜𝐢𝐞𝐧𝐜𝐞 𝐅𝐚𝐢𝐫»
Proiectul ”Gimnaziștii în acțiune” finanțat prin Fondul Științescu Vâlcea, gestionat de Fundația Comunitară Vâlcea, s-a bucurat de un real succes în cadrul evenimentului Infinity Quest Science Fair– un festival al inovației, tehnologiei și creativității marca Gorj TechLab- care a avut loc pe 28 iulie 2025 la Shopping City Târgu Jiu.
Elevii au reprezentat cu entuziasm comunitatea școlară și au demonstrat nu doar cunoștințele dobândite, ci și spirit de echipă, creativitate, încredere în propriile forțe, promovând implicarea activă a elevilor de gimnaziu în activități practice, colaborative și orientate spre soluții.
„A fost o experiență memorabilă pentru copii. Faptul că au avut ocazia să-și împărtășească ideile și munca într-un cadru inovator, alături de alți elevi pasionați, i-a motivat și mai mult să continue acest parcurs al învățării prin acțiune”, a precizat Simona Petrică – membru în echipa de proiect și coordonator al echipei de expozanți.