E iarnă

se aude îngroşându-se gheaţa

sub lumina ce se sparge în cioburi cenuşii.

Aerul vibrează şi taie ca sfârcul de bici

iar copacii, sfeşnice cu luminile stinse,

se aplecă icnind

peste sângele limpede al pământului

încremenit în izvoare.

Cerbii îşi pierd fără soroc podoabele

amestecându-şi mugetul disperat

cu cel fără de margini al zăpezii.

Corbii îşi frâng zborul,

pete negre pe omătul mototolit de vânt

şi puii lor mor în ouăle plesnite de ger.

Iarba încolţeşte invers

Căutând, in van, alt cer.

Au degerat până şi cuvintele

strivite sub copita despicată a iernii,

iar versurile scrise pe zăpadă

le acoperă o altă zăpadă

Și e frig, şi e frig, şi e frig…

Nota redacției:

Cu aceste minunate versuri ale lui Ion Iancu Vale deschidem rubrica noastră COLȚUL LIRIC, pe care o vom păstra la pagina a 4-a a ziarului. Rubrica s-a născut din dorința unor cititori, iubitori de frumos, de poezie – și ea se adresează, indiferent de vârstă și statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers.  Chiar și  într-un cotidian (poate cu atât mai mult!), câteva versuri publicate intră într-un duet fermecător cu cititorul, dormic din când în când să-și mai bucure sufletul și cu o adiere de frumos, descrețind frunți prinse în efortul zilnic al existenței. O strângere de mână și calde mulțumiri distinsului poet târgoviștean, care ne-a trimis acest poem, o imagine fremătătoare la o stare de fapt. (Ioan Barbu)