Detaliile tehnice

Noul Tratat fiscal este inten­ţionat să evite cheltuielile şi pier­de­rile buge­tare inutile care pot deze­chi­libra stabi­litatea economică adu­când deficite imposibil de echilibrat. În fapt, deficitul bugetar efectiv este format din două compo­nente. Prima este o compo­nen­tă structurală (chel­tuieli şi venituri bu­ge­tare „perma­nente”, care nu varia­ză în funcţie de faza ciclului econo­mic), iar cea de-a doua este compo­nenta ci­cli­că (cheltuieli şi venituri bugetare a căror evo­luţie este corelată cu creş­te­rea/stagnarea/declinul eco­no­mi­ei na­ţio­nale, precum veniturile din TVA, im­po­zitele pe profit sau cheltu­ie­lile cu aju­toarele pentru şomaj). Suma aces­tor două compo­nente du­ce în final la ceea ce se cheamă deficit bu­ge­tar efectiv. Conform Tratatului, de­ficitul bugetar efectiv tre­buie sa fie de maxim 3% din PIB-ul naţional, în timp ce deficitul structural are o pon­dere de maxim 0,5%. Pe ter­men lung, adică la nivelul PIB-ului potenţial, compo­nenta ciclică este zero, ceea ce con­duce la identitatea deficit bugetar efec­tiv egal deficit bugetar structural.

Statisticile oficiale arată că până la sfârşitul anului 2009, deficitul struc­tu­ral a fost considerabil peste cel efectiv. De ce? Prin surplusul generat de com­ponenta ciclică a defi­citului bugetar (în­casări buge­tare crescute din peri­oa­da de expansiune) s-au efectuat chel­­tu­ieli cu caracter perma­nent (pre­cum creşterile de 50% ale pensiilor şi sala­riilor bugetare), care au impus apoi, odată cu adâncirea recesiunii (scă­de­re economică de apro­xi­mativ 10 pro­cen­te în anii 2009 şi 2010) mă­su­rile care să reducă aceste cheltuieli.