Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Ioan Mazilu-Crângașu
AVE, CARAGIALE!
Nu putem ieși din Caragiale,
Umbra îi vedem peste tot locul,
El e ghinionul și norocul,
El cu tot blestemul dumisale…
El ne-arată prostul și escrocul
Și tot el femeile fatale
Care, ce…, mă înțelegi matale
Póliticii cum aranjează trocul.
Prefecți, miniștrii, dulcile șantaje
De jos în sus, spre-naltele etaje
Ultra-democrate haimanale…
Delațiuni, vendete, spionaje
Precum vedeți…, ce mai la deal, la vale,
Nu putem ieși din Caragiale!
IOAN MAZILU-CRÂNGAȘU, poet. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Diplomate of „International Correspondence Schools“, 1992, NY, USA. Certificate of Journalism Arts of City News Service International, 1996. Member of City News Service International, 1996
Volume de versuri: Carcera cu oglinzi (Ed. Eminescu, 1997); – Cămașa de sare (Ed. Eminescu, 1999); – Trianglu (Ed. Albatros, 2001); Măștile luminii (Ed. Eminescu, 2002); Grădina cu sonete (Ed. Muzeul Literaturii Romane, 2004); Puls contra puls (Ed. Eminescu, 2008); Măștile Rondelului (Ed. RawexComs, 2011); … și totuși, Sonetul (Ed. RawexComs, 2013)
Pro Memoria: „Ioan Mazilu- Crângașu posedă o imaginaţie lingvistică bogată, luxuriantă, cunoaşte multe taine ale prozodiei: Memoria lui culturală guvernează un teritoriu al vieţii unanime unde vreo ciută cade pradă vreunei gorile ca-n Moartea căprioarei a lui N. Labiş; prin urmare, legea intertextului funcţionează eficient şi prolific; iar versificatorul, inepuizabil, reflectează, într-o stare de graţie pe pajiştile cărţilor, aşteptând să creadă din nou, copil, la o minune, precum transmoderniştii veritabili, adepţi ai recuperării sacrului, ca, în cele din urmă, să se redescopere estetic: în tihna mea albastră, vesperală / adun ecouri nobile perene / … / înconjurat de graţii, / cu spirite mă văd în levitaţii… Şi, întru respectarea cercului hermeneutic, să pun punct recurgând la autodenunţul – tot metapoetic – din În loc de postfaţă, în care Ioan Mazilu Crângaşu se autoexplică magistral: Sunt un amurg, o oboseală plină/ De semne, algoritm, miraculos;/ Sunt un amurg torid, nesățios,/ Culoarea incizându-mă calină… ”(Ion Popescu-Brădiceni)
Traduceri: „Dinastia Tudorilor” de Conyers Reed (Ed. Eminescu, 2009); „Soții de artiști” de Alphonse Daudet (Ed. RawexComs, 2011)
Colaborări la revistele: Argeș, Bucureștiul Literar & Artistic, Convorbiri Literare, Dacia Literară, Măiastra, Oglinda Literară, Porto Franco, Pro Saeculum, Rostirea Românească, Sud, Curierul literar și artistic ș.a.