Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Vasile Morar
Cu sângele-n rănile palmei lui Crist
Am găsit doi pantofi de femeie în iarbă.
Eram trist. Eram singur și trist.
Pe coline lumina începuse să fiarbă,
Ca sângele-n rănile palmei lui Crist.
Ore întregi am stat lângă pantofii aceia,
Admirând forma suplă a călcâiului lor,
Desenând pe cer cu ochiul femeia,
Peste desen ștergându-l trecea o scamă de nor.
Din nou trăgeam linii cu și mai multă ardoare,
Mai suple, mai lungi și mai groase,
Deodată am simțit că privirea mă doare,
Desenam două picioare frumoase.
Cărbunele năvăli peste crucea amiezii în sus
Mă întrebam curios ce o să iasă,
Simțeam cum mâna mi-o poartă Iisus,
Peste șoldul lung și curat de mireasă.
Îi erau sânii pietroși ca două mere domnești
Of, umerii fragezi și mijlocul frânt,
Și brațele reci îngerești,
Scrise acolo între cer și pământ.
Ochilor nu le puteam pune lumină,
Obrajii aveau forme frumoase,
Aerul în jur era ca de lână,
Vâscos și cu margini lăptoase.
Voiam să mă opresc. Simțeam că mi-e frică.
Auzeam printre degete mătasea foșnind,
Și cum un trup subțior se ridică
Din iarbă, atât de albastră, lucind.
Linii și linii, femeia prindea contur
Se mișca. Îi auzeam sânii cum se zbat în veșminte.
Îmi venea s-o ciupesc și să văd de e ea
Și dacă „icoana” cu picioare lungi nu mă minte.
I-am apucat piciorul de gleznă
Și i l-am potrivit în pantoful rămas în iarba de leac,
Carnea ei fragedă nu s-a strivit,
Ca și cum i-aș fi potrivit talpa într-o cupă de mac.
Era femeia care-și lepădase pantofii
Și plecase desculță îmbrăcată sumar,
Peste trupu-i subțire își aruncau umbrele plopii
În dimineața aceea de var.
E primăvara, iubito, adâncă și caldă,
Pajiștile toate sunt de cosit
Iarba-n lumina pufoasă se scaldă
Ca pâinea peste lamele lungi de cuțit.
Cireșii mai sug din adâncuri culoare,
Cat vârful de deget este fructul oprit,
Carnea sporește pe sâmburi și floarea,
Pe-o dungă a zilei de mult s-a topit.
E departe orașul și iedera urcă
Pe zidul de piatră mai sus, tot mai sus,
Ca pepenele galben stă soarele-n furcă,
Înspre crucea amiezii coboară Iisus.
O pace de templu sărută câmpia,
Departe e râul cu malul surpat,
Ziua spre seara își scutura ia,
Sub ochiul înserării irisul mat.
Am găsit doi pantofi de femeie în iarbă.
Eram trist. Eram singur și trist.
Pe coline lumina începuse să fiarbă,
Ca sângele-n rănile palmei lui Crist.
VASILE MORAR, poet, publicist, născut pe 2 noiembrie 1949, în localitatea Chelinţa, județul Maramureş. Absolvent al Şcolii postliceale de Telecomunicaţii din Bacău.
Debut în poezie în revista Flacăra (iunie 1981). În 1982, obţine concursul de debut în volumul colectiv la Editura Albatros, Caietul debutanţilor. În 1983, apare în culegerea 13 poeţi, Editura Eminescu, şi este remarcat de critica literară. Începând cu 1995, de-a lungul anilor, i-au apărut 10 cărţi de poezie şi 4 de publicistică. Susţine rubrici de atitudine în presa locală; în prezent – semnează în Scrisori netimbrate, din cotidianul „Glasul Maramureşului”.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.
Un autoportret, făcut cu puțin timp în urmă: „ Vasile Morar, poet român, încă în viaţă, cel puţin la vremea când apare acest poem la Colțul liric din Curierul de Vâlcea. Am văzut lumina zilei la începutul iernii anului 1949, la 2 noiembrie. Vă daţi seama în ce zodie fericită… Nu de cea a Scorpionului vorbesc, doamne apără şi păzeşte, ci de cea a începutului de eră care a făcut din români «oameni noi», iar din ţărişoară, republică. De mă întrebaţi a cui, răspunsul meu prompt este: a lui peşte.
Cum puteam eu, în atari condiţii, să mă dezvolt inteligent la minte şi armonios la trup? Am ieşit cum am ieşit, iar ţărişoara mea n-are nici un motiv să se mândrească cu aşa produs. Că şi mie mi se potriveşte expresia aia cu turcu şi pistolul, adoptată … carpato–danubiano-pontic.
Cu realizările nu mă pot mândri în afara celor (câteva) literare. Că am bătut ştampila rotundă a poştei din Ulmeni – Maramureş de câte trei ori pe un plic şi că am lins mărcile poştale aproape treizeci de ani de mă mai ustură limba și acum, pensionar fiind, nu-i un mare chichirez. Că am lucrat vreo cincisprezece ani în presă, ca redactor şi redactor şef de săptămânale şi cotidiene, că am ţinut o rubrică, zilnic, patru ani, că am strigat într-un local din Ulmeni, în timpul lui Ceauşescu, Trăiască Regele Mihai, jos dictatorul! – le consider prea mari realizări. Mi-au adus numai necazuri…Că sunt de-al lui Maniu şi Coposu, creştin greco-catolic şi monarhist, e doar în tradiţia familiei mele. Că am luat nenumărate premii literare în ţară şi în străinătate, că am câştigat concursuri de debut la editurile Eminescu şi Albatros, astea, într-adevăr, m-au bucurat mult, la timpul respectiv, da… au rămas doar câteva diplome şi câteva rânduri în presă. O singură mare realizare am. Cărţile pe a căror copertă mi-am pus numele şi pe care le enumer: 13 poeţi – versuri – volum colectiv – 1988; De Vasile Morar – Versuri – 1995; Naturi moarte – versuri – 1997; Biblioteca din Chelinţa – versuri – 1999; Balconul care latră, eseuri politice – 2000; Duminici Samaritene – versuri – 2004; Va veni Îngerul – versuri 2005; Evanghelia după Ioan – versuri 2007; Zodia Scorpionului Tandru – versuri – 2007; Armata de teracotă – eseuri – 2008; Sub Podul Calicilor – versuri – 2008; Oraşul cenuşiu – versuri – 2009; Cu cramponul în pieptul firului de iarbă – cronici sportive – 2009; Vremea fariseului – versuri – 2010-2011-2013; Ulmeni – cuvânt zidit în vitralii – volum colectiv, 2010-2011-2013.”
În ultimul timp, Vasile Morar are in maxilarele tiparnitei cel de-al treilea volum de poezie din ciclul „Nu vă temeți”. Fiecare dintre aceste trei volume conține cate 1001 poezii. Iată ce scrie, între altele, criticul literar Virginia Paraschiv, privitor la primul volum: „Mare şi anevoioasă este osteneala de a citi poemele lui Vasile Morar întocmite în volumul Nu vă temeţi (Editura Transilvania, 2011), şi facem vorbire abia despre volumul I. Poetul îşi copleşeşte prezumtivul cititor cu grandoarea ciclopică a întreprinderii sale. Ţine totul sub control, onestitatea lecturii, vrednicia opţiunii pentru el, poet deja consacrat şi definit, timpul fizic şi spiritual de dăruire a lectorului, în contrapartidă cu efortul de creator, devoţiunea faţă de o poezie încătuşată în prozodie clasică, în răspăr cu ritmul versului alb. Vasile Morar a anticipat cu ironie suavă supliciile lecturii unui volum de dimensiuni impresionante, şi, ceea ce este mai rău pentru spiritele cârcotaşe, este apariţia recentă a unui volum doi şi iminenţa volumului trei. Vasile Morar păşeşte din o mie de poeme într-o mie. Zice domnia sa, cu umor buclucaş, lasă să fie multe, poate doar aşa mă vor lua în serios. Subiectul este subînţeles pentru poet, pentru noi, subiectul probabil rămâne în mister, cititorii, confraţii poeţi contemporani, criticii, prietenii maramureşeni ai fatidicei zile de marţi, exorcizate la Ojete (Baia Mare, pentru uzul profanilor în materie de boemă cu clop). În ceea ce mă priveşte, parcurg cu plăcere nedisimulată versurile prietenului Vasile Morar, pentru că în universul său poetic mă aflu într-un tărâm cu care fraternizez spiritual, din perspectiva formaţiei mele livreşti, mereu în căutarea naturaleței spontane , autentice. Vasile Morar aşează volumul impunător sub deviza papală care a făcut istorie sub ochii noştri.”