Colţul liric

Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.

Foaie verde,  noroc n-are

Soarta mea ce-n van o port .

Ţara noastră-i de vânzare ,

Ţara noastră-i de export .

S-ar da primului ce are

Bani în pungă, vajnic  lord,

Ca o ţară de vânzare,

Ca o ţară de export .

Ce n-aş da să fiu cel care

Cumpăra-o-aş  de tot?

Să nu fie de vânzare,

Să nu fie de export!

Ca să spuneţi  fiecare

Fiecărui lord netot:

„N-avem  ţară de vânzare,

N-avem ţară de export!”

TRAIAN VASILCĂU sau, simplu, TRAIANUS, poet, critic și istoric literar, reputat om de cultură,  maestru în artă. A răsărit, cum îi place să spună,  la 2 aprilie 1969, in satul Viişoara, raionul  Edineţ,  din Basarabia. A absolvit  Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău. E ste preşedinte al Societăţii Culturale „Pasărea  Phoenix“. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi  din Republica Moldova.

Director al proiectelor: „Dicţionarul scriitorilor români contemporani de pretutindeni“ şi „Antologia poeziei româneşti în mileniul III“ (în lucru).

A publicat  39 de cărţi la Chişinău, Iaşi, Alba Iulia, Craiova, Timişoara, Arad, Bucureşti şi Ottawa (Canada). A fost, un timp,  colaborator al revistei noastre „Curierul literar și artistic”.  Îl recomandă o poezie de o mare sensibilitate, cu incursiuni în adâncul sufletului românesc, Versul său are plasticitate și colorit, aduce o factură nouă în poezia patriotică. O totalizare de simțire istorică:  „Dacii nu se dau pe bonuri, dacii noştri nu se vând,/ Nu-i mai prognozaţi în roluri astăzi, mâine şi oricând.// Dacii nu se dau valută, nici pe lei nu se mai dau,/ Sunt o stirpe absolută, cum cândva, demult erau.// Dacii nu-mblânzesc oraşe, ei numai în sate mor,/  Cu trecut bolnav în oase, încă mai au viitor. // Dacii merg spre niciodată, dacii plâng în nicăieri,/  Să mai nască înc-odată ţara lor din zi de ieri…