CE SEARĂ FANTASTICĂ!
CE PUBLIC MINUNAT!
ȘI CE ECHIPĂ DE BASCHET ARE VÂLCEA!
Într-o seară în care handbalul a ieșit de-a bușilea din Teraplast Arena din Bistrița, baschetul a bătut cu pumnul în masă și a zis-o răspicat: „Vreau definitiv cealaltă jumătate de inimă sportivă a orașului ăsta!”. Și a izbucnit pentru că s-a făcut mare și capabil baschetul vâlcean, pentru că, iată, merită. Dovadă că a adunat aseară peste 2.000 de spectatori formidabili, amintind de zilele bune ale Polivalentei vâlcence.
79-78 cu vicecampioana Oradea, așadar. Locul 2 în campionatul intern, fabulos!
Sigur că, vorba cântecului, „Dreams are ten a penny”. Însă de la vis la realitatea de aseară părea un drum atât de lung, încât cred că nu gândea nimeni la desfășurarea asta înaintea meciului. Lăsați-mă, vă rog, cu „V-am spus eu” sau cu „În adâncul sufletului meu” , că o dăm în altele, zău așa. Mai ales când, în dimineața partidei, Gray a fost anunțat inapt, speranțele fugiseră spre minus infinit. Nu ar fi fost un capăt de țară înfrângerea. În definitiv, probabil că, la startul sezonului, se afla între „pierderile bugetate”.
Și totuși, CS Vâlcea ne-a oferit una din serile magice cu care se străduiește să ne obișnuiască. A făcut-o cu îndârjirea gladiatorului care se ridică mereu când este lovit, care așteaptă să-și primească șansa și să dea lovitura decisivă. Să vezi ambiția asta revenind în fiecare minut spre necedare, te umple de încântare. Să-i vezi pe ai noștri români acționând superb, te umple de respect și mândrie. Apoi Hudson. A fost motorul încă de la start. A cerut mingea mereu, pentru că nu-i avea alături pe Cooper și Gray. A marcat. A greșit. După greșeală, a cerut mingea imediat. Asumare și dorință. A marcat din nou. Dar cealaltă față a lui Cornelius a apărut iarăși. În sfertul patru, mai ales pentru că avea dreptate, a cedat nervos, ceea ce putea costa echipa. Nu s-a întâmplat așa pentru că, am senzația, cineva, acolo, sus, îl iubește pe Hudson. Și-apoi Mister Eral Penn, omul nostru cu dred–uri. Cel care se arată atât de util pe parchet, fără că aparențele să-l indice drept star. Și totuși, câtă putere de luptă sub ambele panouri ! Iar manifestările lui de după fiecare reușită, cu siguranță că transmiteau energie și încredere coechipierilor.
L-am lăsat la urmă pe Tyler Sabin. Însă doar pentru a-l numi omul meciului. 28 de puncte ieri, peste toți ceilalți. Coșurile lui au dat aer formației noastre, exact când avea nevoie, și sunt primul care se va bucura dacă și el și-a crescut încrederea de sine. E un caz oarecum ciudat Ty. În meciurile cu echipele modeste, este aproape inexistent. Se pare că lui îi place în cușca leilor. Dați-i lui Sabin pe Cluj, Oradea, pe Voluntari și ne va uimi. Doar înfruntând pe cei puternici se simte cel mai bine, fără să-i tremure mâna la șuturi. În tur, la Voluntari, a marcat vreo 30 puncte. La Cluj, aruncarea lui victorioasă de la mare distanță din ultimele secunde nu doar că a adus victoria, dar a și anunțat nașterea unei alte puteri în Liga Națională. La Sibiu, a fost ferm, tot în ultimele secunde, pecetluind succesul. Să fie de bine și în play-off, Tyler, mulțumim pentru aseară!
Am scris mult, știu. Nu degeaba îmi mai zice unul-altul că sunt de modă veche. Așa că nu mai insist cu Arturo Alvarez, cel care a cerut determinare și un public fierbinte, adică exact ce a fost. Și totuși aș mai scrie. Posibil să resimt încă încărcătura emoțională a meciului de aseară, după încruntarea în care ne aruncaseră handbalistele. Sau poate că seninul dimineții pe care-l zăresc prin hubloul avionului care mă duce în Germania, pentru meciul celeilalte jumătăți de inimă, mă anunță că pot urma zile frumoase pentru sportul vâlcean. Și-atunci cuvintele curg.
Să auzim de bine din Eisenach!
Haide Vâlcea!
Foto credit – Cătălin Mărgărit/PinPhoto