Călimănești își cinstește înaintașii, azi Octavian Udriște (1925-1995)


Comunitatea din Călimănești, alături de reprezentanții administrației publice locale și-au făcut un bun obicei prin a-și cinsti personalitățile și munca celor care s-au desprins din localitatea de la poalele Coziei. Astăzi Octavian Udriște, medic, cercetător, autor, pictor. Născut în familia pictorului Florea Udriște (1891-1954). Urmează școala primară la Slatina (1936), liceul Radu Greceanu din același oraș (1944) și Facultatea de medicină la Cluj (1954). În primii trei ani de studenție, frecventează și cursurile Conservatorului de muzică, secția canto, din orașul Cluj-Napoca. Mai mulți membrii ai familiei sale naturale au fost pictori: tatăl, mama – Hermina și Mariana, sora lui. Florea Udriște este cel care a executat proiectul picturii pentru biserica Adormirea Maicii Domnului din Jiblea Veche.
A fost medic specializat în medicină generală la Șercaia, Brașov (1953-1958), medic și director al preventoriului din Malnaș Băi, Covasna (1958-1959), medic în stațiunea Lacu Roșu, Harghita (1960-1964) și medic la Băile Tușnad, Harghita, până în 1968. La Călimănești a lucrat din 1968 și până la pensionare, în 1990.
 
Octavian Udriște a avut intuiția genei cancerului pe care a cercetat-o și a comunicat-o începând cu anul 1962. În anul 1978 a publicat cartea „Gena ancestrală și originea cancerului” și în 1982 „Gena marker ancestrală și originea cancerului”, ambele primite cu neîncredere de comunitatea științifică românească. În 1989, Premiul Nobel acordat microbiologilor Harold Varmus și John Michael Bishop a atras atenția asupra justeții teoriei lui Octavian Udriște. În 2018, un alt Premiu Nobel, acordat americanului James Allison și japonezului Tasuku Honjo confirmă întreaga teorie a medicului român Octavian Udriște, care scria cu zeci de ani înainte că stimularea sistemului imunitar poate fi soluția pentru învingerea multor forme de cancer. De-a lungul vieții sale, Octavian Udriște a salvat multe vieți folosind acest concept pe care l-a descris în cărțile sale încă din deceniul șapte al secolului trecut. Lucrările semnate de medicul Octavian Udriște fac parte din bibliografia de referință privitoare la cancer, promovată de Organizația Mondială a Sănătății.
Octavian Udriște a fost și un artist talentat, ducând mai departe o tradiție de familie care continuă și astăzi cu alte nume care contează în artele plastice românești. Primăria Călimănești a organizat la Casa de cultură o expoziție retrospectivă cu lucrările sale, la 20 iunie 2025.
Octavian Udriște s-a născut în Slatina, la 1 noiembrie 1925 și s-a stins la Călimănești, în 13 ianuarie 1995.