Eveniment
Archives for februarie 2023
Anunturi
Anunț privind prelungirea sesiunii de proiecte aferent măsurii 19.2 – 2/5C – „Sprijinirea accesului UAT și al organizațiilor din GAL la «energie verde» prin realizarea de investiții în domeniul energiei regenerabile și/sau pentru economisirea energiei”
-Versiune simplificată-
Continuare about Anunț privind prelungirea sesiunii de proiecte aferent măsurii 19.2 – 2/5C – „Sprijinirea accesului UAT și al organizațiilor din GAL la «energie verde» prin realizarea de investiții în domeniul energiei regenerabile și/sau pentru economisirea energiei”-Versiune simplificată-

Actualitate
Cuvântul ca un glonț
Una dintre cele mai perfide arme în războiul modern, cunoscut ca războiul hibrid, este cuvântul. Bine ghidat din laboratoarele secrete de dezinformare, acesta are efecte devastatoare în societățile cu o evoluție întârziată. Forța sa de penetrare în mințile inamice, cu o încărcătură manipulativă, este din când în când testată pe eșantioane de populație, iar succesul…
Continuare about Cuvântul ca un glonț
Cultura
Să nu îl uităm:
ȘAPTE ANI fără Mihail Titi Gherghina
Au trecut șapte ani de la acel moment în care Râmnicul cultural și istoric a devenit mai sărac, de la data de 19 februarie 2016, când, într-o seară de vineri, la vârsta de 85 de ani, profesorul și scriitorul Mihail Titi GHERGHINA pleca în lumea de Dincolo.Pentru anii în care a dat culoare „Curierului de…
Continuare about Să nu îl uităm:ȘAPTE ANI fără Mihail Titi Gherghina

Actualitate
Lentilele de contact pentru ochii sensibili
Lentilele de contact prezinta si cateva limitari: manevrare si intretinere stricta, program de purtare strict, controale regulate la medicul oftalmolog. Afla mai multe in randurile de mai jos! Ochii sensibili sunt o problema foarte mare pentru orice persoana, mai ales ca ochii uscati sau cei riitati creeaza mereu neplaceri oricarui pacient. Majoritatea pacientilor s-au confruntat…
Continuare about Lentilele de contact pentru ochii sensibili
Actualitate
Până la urmă,
UN CAMION TOT S-A „ÎNFIPT” în limitatoarele montate la pasajul de pe strada Straubing
Pe 16 ianuarie 2023, la capetele pasajului superior de cale ferată de pe strada Straubing din Râmnicu Vâlcea (cartier Goranu), Primăria Râmnicului a montat limitatoare de înălțime de 3,5 metri. Acestea au fost prevăzute cu grindă flexibilă pentru cazurile în care vreun șofer neatent al unui vehicul mai înalt de 3,5 metri chiar ar trece…
Continuare about Până la urmă,UN CAMION TOT S-A „ÎNFIPT” în limitatoarele montate la pasajul de pe strada Straubing

Eveniment
IRINA ARGEȘANU, ÎN MIJLOCUL COPIILOR cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii
Așa cum v-am informat și în ediții anterioare ale ziarului nostru, pe 15 februarie 2023, atunci când este marcată Ziua Națională a Lecturii, mai multe unități școlare din Râmnicu Vâlcea (și nu numai) au organizat diferite acțiuni pe această temă. Printre unitățile școlare din Râmnicu Vâlcea care au derulat astfel de programe s-a numărat Grădinița…
Continuare about IRINA ARGEȘANU, ÎN MIJLOCUL COPIILOR cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii
Actualitate
RISCURILE SEISMICE DIN ROMÂNIA vor fi analizate de un comitet interministerial înființat de Guvern
• acest comitet va funcționa în coordonarea șefului Cancelariei Prim-MinistruluiJoi, 16 februarie 2023, Comitetul interministerial pentru analiza de risc seismic a fost înființat prin decizie aprobată de premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Comitetul va funcționa ca organism care să furnizeze Guvernului liniile directoare și soluțiile necesare pentru a pregăti cât mai bine atât populația, dar și infrastructura…
Continuare about RISCURILE SEISMICE DIN ROMÂNIA vor fi analizate de un comitet interministerial înființat de Guvern
Actualitate
2023 în Bujoreni:
Un an al marilor investiții derulate cu finanțări nerambursabile!
Printre administrațiile locale din județul nostru care au dat dovadă de multă implicare în atragerea de fonduri nerambursabile pentru derularea proiectelor care să îmbunătățească și mai mult condițiile de trai ale locuitorilor se află Primăria Bujoreni. Edilul de aici, Gheorghe Gîngu, împreună cu echipa sa au încercat să «prindă» cât mai multe dintre proiectele la…
Continuare about 2023 în Bujoreni:Un an al marilor investiții derulate cu finanțări nerambursabile!

Actualitate
A fost adoptat bugetul comunei Gușoeni
Printre multele localități din județul nostru în care consilierii locali au dezbătut și aprobat bugetul local s-a aflat și comuna Gușoeni. În ultima ședință de consiliu local, organizată pe 17 februarie 2023, aleșii locuitorilor din comuna administrată de edilul Nicolae Concioiu au dezbătut și votat următoarele proiecte:1.Aprobarea proiectului ordinii de zi a ședinței ordinare a…
Continuare about A fost adoptat bugetul comunei Gușoeni
Actualitate
O NOUĂ SESIUNE de audiențe la primarul Mircia Gutău
Miercuri, 22 februarie 2023, primarul Mircia Gutău va fi din nou la dispoziţia râmnicenilor care au de rezolvat probleme din domeniul administraţiei locale în cadrul unei sesiuni programată cu începere de la ora 08.00, în Sala de consiliu a Primăriei Râmnicu Vâlcea.În context, reamintim râmnicenilor interesați că înscrierile în audienţă se fac la Centrul pentru…
Continuare about O NOUĂ SESIUNE de audiențe la primarul Mircia Gutău
Actualitate
RoȘtire
Recent, am semnat contractul pentru noi investiții, în valoare de 2,1 milioane euro, la Spitalul Mihăești! Am promis că vom moderniza toate spitalele aflate în coordonarea Consiliului Județean Vâlcea și ne ținem de cuvânt! Facem toate aceste investiții pentru că ne dorim ca pacienții să fie tratați în condiții de siguranță.• Constantin RĂDULESCU, președintele Consiliului…
Continuare about RoȘtire
Actualitate
Locuitorii din Băile Olănești, invitați să completeze on-line chestionarul privind dezvoltarea montană a județului Vâlcea
Reprezentanții Primăriei Băile Olănești au anunțat că, în concordanță cu reglementările în vigoare cuprinse în Legea Muntelui nr. 197/2018, Consiliul Județean Vâlcea a conceput un chestionar care contribuie la evaluarea realităților privind cadrul legislativ și oportunitățile de dezvoltare prin implicarea comunităților locale din zona montană a județului Vâlcea.„În acest sens invităm producătorii locali și locuitorii…
Continuare about Locuitorii din Băile Olănești, invitați să completeze on-line chestionarul privind dezvoltarea montană a județului Vâlcea
Cultura
„Cărțile sunt un avion, un tren și un drum. Ambele sunt destinația și călătoria. Sunt acasă.” Anna Quindlen
În perioada 06.02.2023 – 15.02.2023, în cadrul activităților dedicate Zilei Naționale a Lecturii, preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Ostroveni 1 au pornit într-o călătorie în lumea minunată a cărților fiind ghidați, cu multă dibăcie și răbdare, de doamnele educatoare și de invitați de seamă.Lectura le-a oferit copiilor oportunitatea de a descoperi noi cuvinte, a-și dezvolta…
Continuare about „Cărțile sunt un avion, un tren și un drum. Ambele sunt destinația și călătoria. Sunt acasă.” Anna Quindlen
Ceasul rau
BĂRBAT RĂTĂCIT lângă Mănăstirea Frăsinei! Au intervenit jandarmii!
La primele ore ale dimineții de joi, 16 februarie 2023, în jurul orei 04.00, un apel 112 a alertat jandarmii vâlceni. Un bărbat anunța că s-a rătăcit într-o pădure de lângă Mănăstirea Frăsinei, că este înghețat și dezorientat, motiv pentru care a cerut sprijinul autorităților.„Jandarmii montani au pornit în căutarea bărbatului, alături de echipaje din…
Continuare about BĂRBAT RĂTĂCIT lângă Mănăstirea Frăsinei! Au intervenit jandarmii!
ISU
MIRCIA GUTĂU PROPUNE ACORDAREA DE RECUNOȘTINȚĂ pentru pompierii care au salvat doi copii de la înec
Impresionat de abnegația cu care au acționat în cazul celor doi adolescenți căzuți în lacul din zona Nord a Râmnicului, primarul Mircia Gutău va propune, la proxima ședință a Consiliului Local, acordarea unei recompense financiare pompierilor implicați în această misiune de salvare contra-cronometru. În acțiunea desfășurată în data de 12 februarie 2023, cpt. Ion-Cristian Rădulescu…
Continuare about MIRCIA GUTĂU PROPUNE ACORDAREA DE RECUNOȘTINȚĂ pentru pompierii care au salvat doi copii de la înec
Alte sporturi
CINE VA REPREZENTA VÂLCEA la Olimpiada Națională de ping-pong?
Olimpiada Națională a Sportului Școlar Tenis de masă – (individual ) băieți/fete, învățământ liceal și profesional, etapa județeană, desfășurată la Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” Râmnicu Vâlcea, și-a desemnat recent campionii.Astfel, clasamentul fetelor a fost: Cerbu Florina, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea – prof. Mihai Maria; Genunche Iulia, Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea –…
Continuare about CINE VA REPREZENTA VÂLCEA la Olimpiada Națională de ping-pong?
Actualitate
PRIMĂRIA A ACORDAT 300.000 EURO proprietarilor apartamentelor distruse în mansarda blocului din Ostroveni ca aceștia să își dea acordul pentru realizarea acoperișului
Miercuri, 15 februarie 2023, s-a pus punct situației extrem de dificilă rezultată în urma incendiului din primăvara anului trecut (în a treia zi de Paști) care a distrus aproape în totalitate mansarda blocului C32 din cartierul Ostroveni. În urma evenimentului dramatic din 26 aprilie 2022, 11 proprietari au rămas fără apartamentele situate la mansardă, iar…
Continuare about PRIMĂRIA A ACORDAT 300.000 EURO proprietarilor apartamentelor distruse în mansarda blocului din Ostroveni ca aceștia să își dea acordul pentru realizarea acoperișului
Actualitate
Joi, 16 februarie 2023,
Centrul Militar Județean Vâlcea a împlinit 55 ani
• la zece ani după retragerea trupelor de ocupație ale Armatei Roșii, statul român dădea semnalul reorganizării militareS-au adunat 55 de ani de când Legea nr. 2/16.02.1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România a intrat în vigoare iar centrele militare județene au prins viață pe întregul teritoriu național. Se întâmpla la exact un…
Continuare about Joi, 16 februarie 2023,Centrul Militar Județean Vâlcea a împlinit 55 ani

Impact
CINE ESTE VÂLCEANUL CARE-L APĂRĂ ȘI LAUDĂ PUBLIC pe Mitropolitul Olteniei după tot scandalul Frăsinei?
• avocatul Aurelian Pavelescu șochează din nou și se plasează ferm de partea contestatului prelat din Perișani„Un scandal uriaș s-a declanșat în urmă cu câteva luni. ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu monahii de la Frăsinei au hotărât ca monahii să înceteze să mai slujească sau să spovedească la biserica construită mai nou, în anii…
Continuare about CINE ESTE VÂLCEANUL CARE-L APĂRĂ ȘI LAUDĂ PUBLIC pe Mitropolitul Olteniei după tot scandalul Frăsinei?