163 de ani de Jandarmerie română!


Astăzi, de la ora 12.00, la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” sunt marcați 163 de ani de la semnarea actului de naștere al Jandarmeriei române. Prezentăm mai jos o parte din mesajul adresat jandarmilor, cu ocazia zilei de 3 aprilie, de către inspector general colonel dr. Mircea Olaru.

„Ca în fiecare an, la început de aprilie, Jandarmeria Română aduce un omagiu istoriei şi înaintaşilor săi, sărbătorind un moment cu semnificaţii aparte de la mijlocul secolului XIX: 3 aprilie 1850, ziua în care Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Ofisul de constituire a Jandarmeriei moderne, organizată după un model de inspiraţie europeană.

Deşi la asemenea  evenimente aniversare se trec în revistă principalele etape din evoluţia socială a instituţiei, anul acesta aş dori să acord mai multă atenţie prezentului şi viitorului Jandarmeriei.

Prezentul este provocarea cea mai mare. Problemele sociale generate de dificultăţile economice resimţite în ultimii ani în lume şi, implicit, în societatea românească, impun intensificarea eforturilor noastre pentru creşterea  siguranţei  cetăţenilor şi întărirea nivelului general de ordine publică. Aportul din ce în ce mai consistent al jandarmilor la combaterea micii criminalităţi, la asigurarea desfăşurării în normalitate a adunărilor publice, a manifestărilor revendicative, sportive, culturale sau de orice altă natură, sporirea competenţelor în unele domenii de activitate, dezvoltarea jandarmeriei montane, atenţia specială acordată persoanelor vulnerabile, acestea sunt doar câteva dintre premisele ce ne confirmă complexitatea problemelor pe care trebuie să le rezolvăm în perioada imediat următoare.

În plan extern, Jandarmeria s-a înscris pe un drum ascendent, iar pasul înapoi nu mai este posibil. Aderarea la Forţa de Jandarmerie Europeană, care va fi statuată prin lege, odată cu ratificarea Tratatului FJE de către Parlamentul României, va însemna o participare mai activă la misiunile încredinţate de Uniunea Europeană acestei structuri, concomitent cu implicarea noastră în Afghanistan, sub egida NTM-A.

Se poate concluziona că şi anul 2013 va fi presărat cu provocări diverse, iar noi va trebui să dovedim că suntem foarte bine pregătiţi, devotaţi legii şi comunităţii, loiali valorilor fundamentale ale Armei şi ataşaţi spiritului lăsat moştenire de bravii veterani, pe care azi îi avem lângă noi.

Dragi camarazi,

Avem nevoie, ca întotdeauna, de oameni cu integritate profesională şi morală, capabili să-şi îndeplinească atribuţiile la nivelul standardelor consacrate, pentru ca Jandarmeria, în ansamblu, să-şi exercite cu succes misiunea principală – aceea de forţă de poliţie cu statut militar, sigură, stabilă şi credibilă, echidistantă politic, aflată permanent în serviciul public, aptă oricând să contribuie la îndeplinirea rolului de furnizor de securitate pe care România îl are în calitate de membru al Uniunii Europene şi al NATO.

Îmi exprim speranţa, pe această cale, că vom confirma încrederea societăţii pe care o slujim, că drumul Jandarmeriei este ireversibil, iar greutăţile anului 2013 vor fi doar etape de călire a voinţei, care nu ne vor abate de la îndeplinirea obiectivelor propuse!

La mulţi ani cu ocazia Zilei Armei

şi Dumnezeu să binecuvânteze Jandarmeria Română!”

Cu această ocazie, și ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a adresat un mesaj jandarmilor.