Sâmbătă, „Noaptea muzeelor”, în condiții speciale


Programată, în mod tradițional, adică primăvara, la final de mai, manifestarea a fost decalată pentru mijlocul acestei luni în contextul pandemiei COVID 19. Noaptea Muzeelor este un eveniment european iniţiat, în anul 2005, de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Evenimentul cultural este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).
În România, manifestarea este organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum. La nivel mondial, mii de muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene își țin porțile deschise vizitatorilor la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii nu sunt puțini, numai în 2019 peste un milion de persoane din România au vizitat muzeele și alte instituții culturale de profil în cadrul acestui eveniment. Nu s-au bucurat doar de frumusețea exponatelor, ci au putut participa la dezbateri, au avut o serie de experiențe artistice și au putut urmări proiecţii, spectacole de dans și piese de teatru, precum şi concerte.
La Vâlcea, ediția precedentă a adunat în jur de 2.000 de oaspeți. Această țintă pare imposibil de reatins în acest an pe fondul molimei existente. Cu toate acestea, sâmbătă, 14 noiembrie 2020, între orele 17.00-24.00, în grupuri de câte trei persoane, sunteți invitați și așteptați să luați o pauză culturală de la omniprezența COVID-19 în viața dumneavoastră și să vă bucurați de patrimoniul impresionant al Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”.