Dacă nici asta nu îi convinge să se vaccineze… CÂȚI VÂLCENI INFECTAȚI au murit în patru zile!?


Luni seara, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea ne-au comunicat date care arată adevărata amploare a pandemiei de Coronavirus! Dacă, până săptămânile trecute, județul nostru a fost oarecum ferit de adevăratele drame pe care le poate provoca perfidul virus (decesele persoanelor infectate), din păcate s-a ajuns și la punctul în care sistemul medical local a dat chix, pe fondul numărului uriaș de persoane care au nevoie de internare. Așa s-a ajuns, inevitabil, la creșterea (chiar alarmantă, am zice noi) a numărului vâlcenilor infectați care și-au pierdut viețile.
Săptămânile trecute, la nivelul județului nostru, se înregistrau, în medie, cel mult opt-nouă decese / șapte zile. Din păcate, de vineri până luni (deci un interval de numai patru zile), în Vâlcea au fost înregistrate nu mai puțin de 15 decese. Numărul vâlcenilor decedați ca urmare a infectărilor cu Coronavirus (calculat de la începutul pandemiei) a urcat, brusc, de la 652 la 667 de cazuri.
După cum recomandă epidemiologii, singura șansă ca Vâlcea și întreaga țară să evite un colaps sanitar și mai grav decât cel actual este, ați ghicit, vaccinarea în masă a populației!

Posting....