Ultima dorinţă a fotbalistului Claudiu Niculescu: Meci de retragere alături de Ionel Dănciulescu


Chiar dacă în presa locală a fost destul de discret în privinţa unui capitol încărcat de emoţii pentru orice fotbalist, iată că actualul antrenor de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea a rupt tăcerea în presa naţională. Conform unor declaraţii oferite pentru Mediafax, Claudiu Niculescu a mărturisit că şi-ar dori un ultim meci în calitate de jucător. Conform spuselor tehnicianului de la CSM, acesta ar urma să fie unul special pentru mulţi iubitori ai fotbalului, în special pentru susţinătorii echipei Dinamo, fiindcă partida de gală va reprezenta ultimul episod şi din prodigioasa carieră a lui Ionel Dănciulescu. Dacă dorinţa lui Niculescu se va îndeplini, atunci pe teren ar urma să se întâlnească formaţiile Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti. Însă, antrenorul vâlcenilor şi decarul dinamovist nu vor reface cunoscutul „cuplu N&D”, cei doi urmând să fie (culmea!) adversari în ultimul meci din carierele lor.

„Nu am avut un meci de retragere şi sincer îmi doresc unul. Dacă ar fi să fie, mi-ar plăcea să joc pentru Universitatea Cluj, în faţa suporterilor clujeni, care sunt minunaţi. Dacă ar fi ca meciul amical să fie şi cu Dinamo, atunci ar fi perfect, mai ales că cele două galerii sunt înfrăţite. Şi pentru Ionel Dănciulescu ar urma să fie meciul de retragere. În fine, îmi doresc, dar nu depinde de mine”, sună declaraţia lui Claudiu Niculescu prin care a aruncat „mănuşa” oficialilor cluburilor Dinamo Bucureşti şi Universitatea Cluj pentru organizarea unui amical.

 

La final de an, Niculescu mai are o dorinţă: „Vreau să antrenez în Liga I, dar pe CSM”
 

 

Şi fiindcă tot a venit momentul în care mai toţi oamenii îşi fac planuri şi socoteli pentru anul ce va urma, antrenorul de la CS Municipal a mai deconspirat una dintre dorinţele sale pentru 2014. „Am împlinit un an la Râmnicu Vâlcea, chiar dacă mulţi îmi spuneau că voi sta numai câteva luni până voi găsi un angajament în Liga I. Vreau să antrenez în Liga I, dar pe CSM. Mă simt excelent aici. Sunt aproape de casă, oamenii sunt minunaţi. Avem un lot bun care poate obţine promovarea, chiar dacă avem adversari puternici, precum CS Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa sau ASA Târgu Mureş”, a concluzionat Claudiu Niculescu.