Totul despre reconversia pomicolă (2)


Ce înseamnă o astfel de replantare? Înseamnă plantarea într-un mod concen­trat, într-unul mai bine gândit, după o stra­tegie, a unor suprafețe industriale cu livezi care să producă materie primă la scară industrială și care poate fi valo­rificată atât în procesare, cât și în desfa­cerea autohtonă și la export. România importă peste jumătate din fructele care se consumă în acest moment, în super­marketuri. Retailerii se luptă ,la propriu, pentru a comercializa fructe românești și nu găsesc.  Reconversia este, în fapt, o campanie de plantări, limitată în timp.  Noi va trebui s-o facem bine. Cu soiuri adaptate, cu specii plantate acolo unde trebuiesc și unde se pretează, adică zo­na­te foarte bine. Se pune problema ce soiuri ar trebui să cuprindă acest pro­gram?

Legea 348/2007 a pomiculturii vizea­ză peste 20 de soiuri pretabile a fi plan­tate pe solurile românești şi consideră că în spiritul liberei iniţiative a fiecărui întreprinzător, reconversia trebuie să vizeze toate aceste soiuri pretabile cu o temeinică documentaţie asupra pretabili­tăţii zonei respective. Pentru judeţul Vâlcea, în general, pentru România, cre­dem că grupa arbuştilor fructiferi şi a nuci­ferilor reprezintă un potențial mare pentru pomicultura românească. Com­pe­tiţia este foarte aspră, dar fructele româneşti pot intra în consumul propriu si pot reprezenta potențial la export pe piaţa estică, una din pieţele atractive. România a exportat către est, în trecut, cantităţi mari şi această oportunitate poate fi reactivată. Daca în cultivarea cerealelor ţări din est, precum Ucraina şi  chiar Rusia care era unul din importatorii însemnaţi de cereale, au investit în cultura cerealelor încât au devenit exportatori însemnaţi, în cultura pomilor fructiferi şi a viţei de vie, unde este nevoie şi de tradiţie şi investiţii pe termen lung, nu au progrese însemnate.

Pomicultura, la noi în ţară, actual, este una de subzistenţă. În zona de deal, cea cu potențial pentru dezvoltarea spe­ciilor perene, suprafețele sunt fărâmițate excesiv, unde nu se pot aplica noi teh­no­logii şi unde nu se poate face o pomi­cultură profitabilă cu astfel de suprafeţe.

O fermă pomicolă profitabilă este una în care activitatea este efectuată într-un mod profesionist, iar personalul de conducere/angajat să aibă un nivel cel puțin un mediu de cunoştințe, mini­mum un liceu agricol, care să permită deținerea de cunoştințe necesare relației cu plantele. Nu credem ca se poate face pomicultură după orele de muncă. Asemenea condiţii pot fi înserate în actul normativ care ar reglementa reconversia pomicolă.

Oamenii din zona de deal sunt însă săraci pentru a putea face o investiție de acest nivel. Fără sprijin financiar euro­pean, lucrurile nu se vor mișca. Un hec­tar de livadă care are o densitate în jur de 800 – 1.250 de pomi la hectar, costă în jur de 10.000 – 15.000 de euro. O livadă de densitate mai mare, care poate fi pusă pe teren plan, pe soluri mai ușoare cu densitate mare, cu portaltoi vegetativi, de vigoare mică, care merge până la 3.500 de pomi la hectar, poate ajunge să coste chiar și peste 25.000 de euro hectarul. Mai trebuie însă să menționăm că această sumă nu este cea finală. Ferma cu 3.500 de pomi la hectar are obligativitatea sursei de apă, adică o investiție suplimentară. Mai mult, aici este nevoie și de sistemul de protecție antigrindină. Toate acestea pot încărca investiția specifică de care vorbesc până la 30.000 de euro. Vorbim de bani mulți și este logic că micul pomicultor de subzistență n-are de unde să pună acești bani, reconversia pomicolă fiind singura șansă de redresare.