
Totul despre punctajul aferent Submăsurii 4.1 – Investiții în exploatații agricole
Pentru această submăsură, pragul minim este de 30 de puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanțare.
Sectorul vegetal
1. Pentru exploatațiile agricole care au ca domeniu sectorul vegetal, primul principiu luat în considerare se referă la dimensiunea fermei SO (valoarea producției standard), astfel:
•12.000 – ≤50.000 SO – 15 p
• >50.000 – ≤100.000 SO -13 p
• >100.000 – ≤ 250.000 SO – 11 p
Punctarea se va realiza pe baza dimensiunii economice pe care o va atinge întreaga exploatație ca urmare a investițiilor propuse prin proiect, în primul an de funcționare după finalizarea investiției, inclusiv în cazurile în care investiția propusă prin proiect nu afectează toată exploatația, așa cum reiese din documentația tehnico-economică, corelată cu informațiile furnizate în cadrul punctului Stabilirea categoriei de fermă, din cadrul Cererii de Finanțare.
2. Principiul sectorului prioritar conform analizei socio-economice precum sectorul zootehnic (suine, bovine și păsări) și vegetal (cereale, plante oleaginoase și proteice, cartofi și legumicultură în spatii protejate, inclusiv producere de material săditor):
• legumicultura în spații protejate, inclusiv producere de material săditor: sămânța – 15 p ;
• producție – 14 p. În această categorie, vor fi incluse și ciupercăriile din spațiile climatizate; plante oleaginoase și proteice – 13 p
– cereale si cartofi – 11 p
Pentru acordarea punctajului, se va lua în considerare cultura majoritară din punct de vedere al dimensiunii economice (SO) previzionate, față de totalul dimensiunii economice a întregii exploatații rezultate în primul an de funcționare după finalizarea investiției, după implementarea proiectului.
În cazul exploatațiilor mixte când proiectul a fost încadrat pe sectorul vegetal (aceasta reprezentând componenta majoritar valorică din Bugetul indicativ al cererii de finanțare) analiza SO a grupei de cultură se va face comparativ cu totalul SO al sectorului vegetal, nu cu total SO al întregii exploatații.
3. Principiul lanțurilor alimentare integrate, respectiv integrarea producției agricole primare cu procesarea și/ sau comercializarea. Proiecte care combină cel puțin două operațiuni care conduc la realizarea unui lanț alimentar integrat după cum urmează:
• Producție agricolă primară – procesare – comercializare – 20 p
• Producție agricolă primară – procesare – 18 p
• Producție agricolă primară-comercializare – pentru investiții în unități de producție vizând producția de legume și struguri de masă – 18 p
• Integrare producție – procesare și comercializare prin membrii din cadrul OIPA – 16 p
• Integrare producție – procesare prin membrii din cadrul OIPA – 14 p
4. Principiul asocierii fermierilor, care dețin exploatații de dimensiuni mici și/sau medii, în cadrul cooperativelor sau a grupurilor de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.
Solicitanții sunt Grupuri de producători sau cooperative:
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole având dimensiunea sub 12 000 SO – 20 p
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole de dimensiuni cuprinse între 12 000 -≤ 50 000 SO – 18p
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole de dimensiuni cuprinse între 50.000 – ≤ 100.000 SO – 16 p
5. Principiul potențialului agricol al zonei care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiilor de specialitate
Proiectul este implementat într-o zonă cu potențial agricol ridicat (conform notei de bonitare ICPA) – 10 p
Proiectul este implementat într-o zonă cu potențial agricol mediu (conform notei de bonitare ICPA) – 9 p
6. Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol al managerului exploatației agricole.
Managerul exploatației deține calificare în raport cu activitatea prevăzută prin proiect, în funcție de:
• studii superioare – 10 p
• studii liceale sau postliceale – 8 p
• școli profesionale sau formare profesională care conferă un nivel minim de calificare în domeniu agricol – 6 p
7. Principiul economiei de apă pentru proiectele care prevăd investiții de modernizare a sistemelor de irigații la nivel de fermă , prin prioritizarea investițiilor care conduc la economii cât mai mari de apă.
Proiectele care prevăd investiții de modernizare a sistemelor de irigații la nivel de fermă asigură în urma unei evaluări ex-ante posibile economii de apă de:
• peste 20% – 5 p
• >10% – ≤20% – 3 p
8. Principiul soiurilor autohtone
Solicitantul își propune prin proiect sau demonstrează că obține/ dezvoltă la nivelul exploatației agricole și prevede în cadrul documentației tehnico-economice că va păstra și dezvolta nucleul de soiuri autohtone pe toată durata de implementare și monitorizare a proiectului.
În vederea calculării punctajului aferent acestui criteriu de selecție, se va specifica, în cadrul Studiului de fezabilitate, suprafața de teren afectată obținerii soiurilor autohtone (atât producerea de semințe autohtone material de plantare autohton cât și cultivarea soiurilor autohtone), după implementarea proiectului și dimensiunea economică (SO) afectată acestora. De asemenea, se vor evidenția în cadrul prognozelor economico-financiare operațiunile aferente. Se vor acorda maxim 5 puncte.
Sectorul zootehnic
1. Principiul dimensiunii exploatației care vizează exploatațiile de dimensiuni medii. Exploatația agricolă având dimensiunea economică între 12.000 – 250.000 SO (valoarea producției standard).
• 12.000 – ≤50.000 – 15 p
• >50.000 – ≤100.000 – 13 p
• >100.000 – ≤ 250.000 – 11 p
2. Principiul sectorului prioritar conform analizei socio-economice precum sectorul zootehnic (suine, bovine și păsări) și vegetal (cereale, plante oleaginoase și proteice, cartofi și legumicultură în spatii protejate, inclusiv producere de material săditor):
Bovine (inclusiv bubaline):
• Carne – 15 p
• Lapte – 14 p
Suine:
• Reproducție – 13 p
• Îngrășare – 12 p
Păsări:
• Reproducție – 11 p
• Carne/ ouă – 10 p
3. Principiul lanțurilor alimentare integrate, respectiv integrarea producției agricole primare cu procesarea și/ sau comercializarea. Proiecte care combină cel puțin două operațiuni care conduc la realizarea unui lanț alimentar integrat după cum urmează:
• producție agricolă primară – procesare – comercializare – 20 p
• producție agricolă primară – procesare – 18 p
• producție agricolă primară-comercializare (în cazul produselor apicole și producției de ouă) – 18 p
• integrare producție – procesare – comercializare prin membrii din cadrul OIPA – 16 p
• integrare producție – procesare prin membrii din cadrul OIPA – 14 p
4. Principiul asocierii fermierilor, care dețin exploatații de dimensiuni mici și/sau medii, în cadrul cooperativelor sau a grupurilor de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.
Solicitanții sunt Grupuri de producători sau cooperative:
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole având dimensiunea sub 12 000 SO – 20 p
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole de dimensiuni cuprinse între 12 000 – ≤ 50 000 SO – 18 p
• grupuri de producători sau cooperative formate predominant din exploatații agricole de dimensiuni cuprinse între 50.000 – ≤ 100.000 SO – 16 p
5. Principiul potențialului agricol al zonei care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiilor de specialitate.
Proiectul este implementat într-o zonă cu potențial agricol ridicat (conform notei de bonitare ICPA) – 10 p
Proiectul este implementat într-o zonă cu potențial agricol mediu (conform notei de bonitare ICPA) – 9 p
6. Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol al managerului exploatației agricole
studii superioare – 10 p
studii liceale sau postliceale – 8 p
școli profesionale sau formare profesională care conferă un nivel minim de calificare în domeniu agricol – 6 p
7. Principiul raselor autohtone
Solicitantul își propune prin proiect sau demonstrează că obține/ deține/ dezvoltă la nivelul exploatației agricole și prevede în cadrul documentației tehnico-economice că va păstra și dezvolta nucleul de rase pe toată durata de implementare și monitorizare a proiectului.
Se vor acorda maximum 10 p.
În vederea calculării punctajului aferent acestui criteriu de selecție, se va specifica, în cadrul Studiului de fezabilitate, numărul capetelor de animale de rasă autohtonă, după implementarea proiectului și calculul dimensiunii economice (SO) afectată acestora. De asemenea se vor evidenția în cadrul prognozelor economico-financiare operațiunile aferente.