Secretizarea averilor și pisica extremistă
Dacă v-ați închipuit că rolul Curții Constituționale și a altor instituții din domeniul justiției este să-l apere pe cetățeanul onest de infractori, înțelegând prin infractori pe aceia care și-au procurat anumite foloase materiale pe căi necinstite, vă răspund că aceeași naivitate am avut-o și eu la un moment dat, dar mi-a trecut. Lucrurile sau taman pe dos. De fapt, infractorii cu gulere apretate au nevoie să fie apărați de cetățenii onești care au ajuns la capătul răbdării și vor să le ceară socoteală pentru bunurile agonisite. Iar Curtea Constituțională procedează în consecință, adoptând o decizie de secretizare a averilor demnitarilor. Practic se interzice publicarea declarațiilor de avere ale persoanelor angajate în funcții publice, pe motiv de încălcare a vieții private. Acum să nu se creadă că-i suspectăm pe toți funcționarii publici de fărădelegi, nu este așa, dar netransparența este ultimul lucru de care aveam nevoie în acest moment, când abia am supraviețuit pericolului extremist. De fapt, pericolul cel adevărat nu a trecut, ci doar s-a amânat, iar o astfel de decizie a CCR, în loc să-l îndepărteze, îl apropie. Cum ar veni, dă apă la moară suveraniștilor, că tot voiau ei tăieri drastice de personal la justiție și anchetarea judecătorilor Curții. E de neînțeles pentru o minte lucidă.
Suspectez că miza e alta și acum doar se bate șaua. Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR și Comisia Europeană a suspendat deja plăți de aproape un miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. Dacă măsurile întârzie, România riscă să piardă și alți bani. Deci presiunea e imensă. În condițiile în care toate încercările guvernelor anterioare de a tăia pensiile speciale ale magistraților s-au blocat la Curtea Constituțională, instituția vrea să transmită un mesaj clar că nu se arată timorată de opinia publică și orice demers al noilor autorități va avea aceeași soartă. Puterea judecătorească ne arată încă o dată că este stat în stat. O fi bine? O fi rău?
În ciuda tuturor neajunsurilor, fac parte dintre aceia care consideră că e mai mult bine decât rău. Pentru argumente nu trebuie să săpăm prea mult în istorie, fac parte din actualitate. În cazul unor tendințe dictatoriale, justiția rămâne ultimul bastion care trebuie cucerit și de multe ori se dovedește salvator, stavilă în calea acaparării puterii. Ne uităm la ce se întâmplă în Statele Unite, unde diferite curți întorc decizii considerate nedemocratice ale președintelui Trump, ba cu emigranții, ba cu taxele vamale, stârnind furia bosului de la Casa Albă. Nu-l lasă să-și atingă obiectivele, îi pun bețe în roate, căci Congresul nu mai reprezintă o opoziție reală. De partea cealaltă, vedem și ce se întâmplă în Rusia lui Vladimir Putin, unde justiția a ajuns o marionetă în mâinile regimului. Vedem cum copii de 10 sau 12 ani sunt anchetați pentru banale desene antirăzboi, iar părinții lor condamnați. Poate de aceea Donald Trump are atâta considerație pentru Rusia și conducătorii săi, o vede ca pe un ideal care i-a fost interzis până acum cu toată puterea sa măreață.
În ce mă privește soarta României, am văzut că asemenea pericole nu sunt de neconceput. De aceea prefer răul cel mai mic, o Curte Constituțională puternică, cu toate metehnele ei. Și mai cred că prin negocieri și diplomație se poate rezolva și problema pensiilor speciale ca să-i împăcăm pe tartorii de la Bruxelles ce stau călare pe fonduri. Să fie sperietoarea extremismului cea care va debloca lucrurile? Ar fi bine.