„Scenariul în care românii vor ajungesă sufere de foame pare puţin plauzibil”

Am început să publicăm, în zilele de marţi ale săptămânii, dialoguri cu Remus Grigo­rescu – conferenţiar universitar doctor la Uni­ver­sitatea „Constantin Brâncoveanu” despre teme foarte actuale. Aflăm părerea spe­cia­listului despre statistică economică, criză, economie naţională, fiind presaţi, de doi ani, de criza economică și financiară. În episodul de astăzi, penultimul al serialului nostru, vom afla răspunsuri pertinente şi documentate despre anul 2011.

La sfârşitul anului 2010, România avea circa 700.000 şomeri, cu o rată de 7,1%. Cum credeţi că vor evolua lucrurile în acest an?

Sper că rata şomajului va stagna, dar sunt slabe speranţe.

Care sunt ramurile care ar putea fi vectorii relansării economiei româneşti?

E greu de precizat. Suntem o rotiţă într-un mecanism care încă se află în criză. Princi­pa­lele ramuri ar putea fi serviciile şi agricultura.

Care sunt pericolele care „pândesc” economia românească în 2011?

Principalele trei pericole care pot afecta  eco­nomia românească în anul 2011 sunt nivelul impozitelor şi taxelor,  regle­men­tările fiscale şi accesul la finanţare.

Ce comportament (ocupare, venituri, consum) recomandaţi pentru 2011?

În niciun caz unul bazat pe consum.

Care sunt efectele îndatorării ţării asupra populaţiei?

Nevoia de resurse suplimentare, accen­tua­tă de un dezechilibru general înregistrat de economia românească, a generat contrac­ta­rea de împrumuturi publice. Există multe  ar­gu­mente pentru orientarea atragerii de fonduri de pe piaţa internă, numai că uneori nu ai de unde. Şi atunci apelezi la banii din afară. Cei de afară pot refuza să te finanţeze ori pentru că nu au încredere în stat ori pentru că ai o rată redusă a economisirii. Raportul dintre da­toria publică externă şi PIB plasează România în grupul ţărilor puţin îndatorate. Începând din 1990, datoria publică externă a României în raport cu produsul intern brut n-a încetat să crească. Dacă la sfârşitul anului 1990, nivelul datoriei externe reprezenta numai 0,9 % din PIB, un an mai târziu acest indicator atinge 8,6 % din PIB, pentru ca la sfârşitul anului 2010 să depăşească o treime din PIB. Iată, la începutul anului 2011 datoria publică a SUA este de 14 trilioane de dolari, peste 96% din PIB, şi va depăşi nivelul PIB în următoarele câ­teva luni. Japonia, Grecia, Islanda, Italia şi Belgia sunt ţări cu un nivel al datoriei publice de peste 100% din PIB. Recurgerea la împru­mu­turi  externe are dezavantaje, dar şi unele avan­taje. Latura pozitivă este aceea că te îm­braci frumos, ieşi pe pieţele din afară şi strângi bani. Pe de altă  parte, există inconvenientul că apelarea la fonduri masive de împrumut pe plan extern angajează viitorul, şi anume ge­ne­raţiile viitoare care vor trebui să achite atât ratele scadente de împrumut, cât şi dobânzile.

Cum va evolua consumul de alimente de bază, îmbrăcăminte, electrocasnice, auto?

Scenariul în care românii vor ajunge iar să su­fere de foame pare puţin plauzibil, chiar dacă banca japoneză Nomura pune România pe locul 12 în lume în topul vulnerabilităţii la pre­ţurile alimentelor. România are suficient te­ren arabil cât să hrănească 80 de milioane de oameni, nu-i aşa? Şi totuşi, vulnerabilitatea este reală şi gravă. Mâncare se va găsi în con­tinuare, problema este preţul ei. În Româ­nia, costul alimentelor depăşeşte jumătate din cheltuieli pentru o mare parte a populaţiei. La o scumpire cu 50% a alimentelor, familiile ar trebui fie să dea trei sferturi din venituri pe mâncare, fie să consume cu o treime mai puţin. În aceste condiţii este previzibil că anul 2011 nu va fi un an în care consumul de alte produse să înregistreze creşteri semnificative. Specialiştii apreciază că, la nivel mondial, exis­tă trei cauze majore ale crizei alimentare: cul­turile de biodiesel şi bioetanol care reven­dică o parte din potenţialul agricol, cererea în creştere de produse din carne – care necesită suprafeţe mai mari pentru aceeaşi cantitate de calorii şi calamităţile naturale care anul tre­cut i-au lovit pe aproape toţi marii producători agricoli.

Credeţi că, după trecerea crizei, populaţia va fi tentată să reia supra-consumul pe aceleaşi coordonate ca în 2005-2008?

În nici un caz. Cred că argumentele expu­se la întrebarea anterioară sunt concludente.

Ce rol ar avea exportul în traversarea crizei? Ce rol ar avea exportul în relansarea economiei?

Din păcate, marca „Fabricat in România” este negativă. România exportă produse cu o valoare adăugată mică, adică bunuri mai ieftine. Iar din acest motiv, este mult mai pro­ba­bil ca produsele româneşti sa fie mai cerute pe pieţele europene decât alte bunuri comer­cializate de ţările din Europa Centrală, dar… am să vă dau un exemplu, în acest sens: un studiu realizat de Asian Development Bank Ins­titute despre produsele high-tech, mai exact despre iPhone. Acest produs este rea­li­zat în China la preţul de 178 de dolari. Prin vân­zările din Statele Unite, China are un exce­dent comercial faţă de SUA de apro­ximativ două miliarde de dolari. Dar muncitorii chinezi aduc doar 4% din valoarea iPhone-ului, Japonia contribuie cu 34%, Germania 16%, Coreea de Sud cu 13% sau Statele Uni­te cu 6%. Conform acestui studiu un deficit de două miliarde de dolari este, de fapt, un exce­dent de aproximativ 50 de milioane în relaţia economică Statele Unite-China. Ce exportăm noi? Maşini şi echipamente electrice aproxi­ma­tiv 27%, mijloace şi materiale de transport – 16%, metale comune – 12 %, materiale tex­tile undeva la 9%, iar altele aproximativ 35-37%. Cât din aceste produse este contribuţia românească? La Nokia nu cred că avem mai mult decât chinezii la iPhone. La Dacia avem o importanţă mai mare, urmează textilele şi apoi metalele comune. Dar nu cred că partea noastră din exporturi este peste 50 de pro­cente. Nu prea producem nici minereuri, nici materiale textile. Şi, deci … în actualul context, nu cred că se impune o politică de devalo­rizare a leului, deoarece o creştere a compe­titivităţii poate fi realizată nu atât prin exporturi ieftine, cât printr-o mai bună creştere a gradului de încorporare a principalelor resurse naţionale în diferitele produse marca „Fabricat în România”.