
Sâmbătă şi duminică vor avea loc meciurile tur din play-off-ul Ligii a IV-a
Fotbalul judeţean a ajuns la cel mai interesant episod din acest sezon competiţional, cel în care primele patru echipe ca valoare se luptă pentru supremaţie. Cea de-a doua ediţie a „Elitei” fotbalului vâlcean disputată după formatul cu play-off este gata să aducă microbiştilor cele mai tari dueluri. Lupta pentru câştigarea titlului de campioană judeţeană se anunţă foarte interesantă şi echilibrată, fiecare dintre cele patru competitoare având şansa ei. În primul joc, programat sâmbătă, Stejarul Vlădeşti (vicecampioana Seriei Nord) va primi vizita echipei CS Şirineasa (campioana Seriei Sud). Apoi, duminică, în cea de-a doua semifinală, FC Băbeni (vicecampioana Seriei Sud) va întâlni, pe propriul teren, gruparea Flacăra Horezu (campioana Seriei Nord şi deţinătoarea trofeului de anul trecut). Meciurile retur se vor desfăşura la finalul săptămânii viitoare, pe stadioanele din Şirineasa, respectiv Horezu. Echipele învingătoare se vor califica în marea finală. Ultimul meci, cel cu trofeul pe masă, este programat în data de 10 iunie, pe stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea. Campioana judeţului nostru va primi dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Ultima echipă vâlceană care a reuşit să treacă de un astfel de baraj a fost Damila Măciuca, în anul 2011.