Punct câştigat in-extremis pe terenul „Bătrânei doamne”
• UT Arad – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1 (Popescu ’23 (p) / Deaconescu ’93)
Sâmbătă, la Arad, în ultimul joc oficial din acest an calendaristic, fotbaliştii de la CS Municipal au întâlnit echipa locală UTA. Deşi vâlcenii erau cotaţi cu prima şansă la victorie, diferenţa de nouă poziţii şi cele paisprezece puncte care separă cele două echipe în clasament nu s-au prea văzut pe teren. UTA s-a dovedit o echipă „cu nerv”, excelent strunită de pe marginea terenului de antrenorul Eugen Trică. Fără salarii primite în ultimele luni şi cu sceptrul retrogradării apăsând tot mai greu, arădenii au considerat jocul de duminică drept una dintre ultimele posibilităţi pentru a demonstra oamenilor cu bani din vestul ţării că merită să investească la UTA.
În faţa a numai 300 de spectatori care au îndurat cu stoicism frigul, arădenii au început neaşteptat de ofensiv meciul. Ei au pus stăpânire pe mijlocul terenului, Sălăjan, Zanardini sau Firţulescu fiind cei mai incomozi adversari pentru defensiva râmniceană şi poarta apărată de Matache. De altfel, Firţulescu chiar a reuşit să marcheze un gol perfect valabil în minutul 22, însă centralul Florin Dreve din Cluj Napoca a văzut un henţ în suprafaţa de pedeapsă vâlceană şi a indicat „punctul cu var”. Arădeanul Ovidiu Popescu a fost cel care şi-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la unsprezece metri. Acesta a dat dovadă de multă siguranţă, trimiţând balonul în forţă, în dreapta lui Matache, tabela modificându-se pentru prima dată în minutul 23.
După acest moment, elevii lui Claudiu Niculescu au dat semne vizibile de „trezire” şi au încercat din răsputeri să reechilibreze balanţa. La numai un minut de la marcarea golului arădean, Negruţ de la CSM primeşte o centre la semiînălţime în careul gazdelor, reia balonul cu capul, însă portarul Lăzăreanu este la post şi reţine. Peste un alt minut, Pârvulescu este aproape de a restabili egalitatea, însă balonul trimis în forţă este respins de acelaşi Lăzăreanu. Prima repriză se încheie cu alte două faze periculoase, câte una la fiecare poartă. În minutul 42, Deaconescu de la CSM îl pune din nou la încercare pe Lăzăreanu, goal-keeper-ul arădean fiind însă şi de această dată „pe fază”. În ultimul minut al primei reprize, Firţulescu a fost aproape de a „scutura” din nou plasa porţii lui Matache. El a intrat cu noroc în posesia balonului la numai şase-şapte metri distanţă de buturile lui Matache, însă, din fericire pentru defensiva vâlceană, nu şi-a calculat bine paşii, iar unul dintre apărătorii de la CSM a avut timpul necesar să respingă balonul.
Vâlcea a echilibrat balanţa în partea secundă
Antrenorul Claudiu Niculescu a apelat la mutări tactice destul de riscante în partea a doua a întâlnirii (întărind ofensiva şi epuizând toate schimbările încă din minutul 63), care s-au dovedit însă câştigătoare. Cu Popa şi Iancu pe teren, aceştia venind în sprijinul celorlaţi coechipieri cu profil ofensiv, Arnăutu, Negruţ sau Lircă, atacul vâlcean a devenit mult mai solid, iar poarta ardelenilor a fost mult mai des pusă în pericol. Deşi puteau marca mai repede, a fost nevoie de minutele de prelungiri pentru ca municipalii să poată modifica „0”-ul ce a stat pe tabelă în dreptul lor la numărul golurilor marcate. În minutul 93, Mihai Deaconesu este găsit de coechipieri cu o centrare la semiînălţime în careul arădenilor, fiul antrenorului de la FC Băbeni plonjând spectaculos şi reluând cu capul un balon ce s-a dovedit imparabil pentru portarul Lăzăreanu. Faza din care CSM a marcat golul norocos, dar totuşi meritat după aspectul întâlnirii, a fost ultima a partidei de la Arad, meciul încheindu-se la egalitate, scor 1-1.
În urma acestui rezultat, consemnat în etapa a XIV-a din Seria Vest a ligii secunde de fotbal (ultima programată în anul calendaristic curent), CS Municipal Râmnicu Vâlcea acumulează 25 de puncte în clasament şi „iernează” pe locul secund în ierarhie, la trei „lungimi” în urma liderului din Craiova, CS Universitatea.
Duelul Trică – Niculescu a continuat după încheierea partidei: De la „UTA nu a jucat nimic” (Niculescu), până la „Să îşi rupă carnetul de antrenor” (Trică)
Foşti colegi la adevărata Universitatea Craiova în perioada anilor 2000, antrenorii celor două formaţii care s-au duelat sâmbătă au fost destul de acizi în declaraţii la finalul întâlnirii. Fiecare a considerat că echipa pe care o conduce a evoluat mai bine, meritând să se impună şi să îşi adjudece toate punctele.
Niculescu (CSM): „Veneam după trei victorii consecutive şi ne-am dorit să câştigăm şi aici. Eu le-am transmis asta băieţilor şi i-am avertizat pe parcursul săptămânii că nu ne va fi chiar uşor să câştigăm la UTA şi iată că nu am reuşit. Asta se datorează şi faptului că băieţii nu m-au ascultat şi nu au înţeles ce le-am cerut. Consider că în afara penalty-ului, UTA nu ne-a pus nici o problemă. Ei nici nu prea au atins mingea în prima parte. Dar mă interesează mai puţin jocul echipei gazdă. Important este că am reuşit să încheiem această toamnă pe un loc onorabil în clasament, pentru că patronii au investit mulţi bani şi trebuie să le răsplătim eforturile”.
Trică (UTA): „Dacă Niculescu a spus că nu am jucat nimic, înseamnă că nu-i pe treaba lui şi ar trebui să îşi rupă carnetul de antrenor. Regret să spun asta, căci a jucat fotbal şi are o carieră importantă în spate. Noi am avut foarte mult ghinion. Sigur meritam mai mult şi trebuia să câştigăm cele trei puncte. Aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte meciuri, am primit gol în prelungiri, gol care ne-a costat două puncte”.
Rezultatele etapei a XIV-a (ultima din acest an)
Metalul Reşiţa – CS U. Craiova 0-2
Curelea ’2 Voinea ’81
UT Arad – CSM Rm. Vâlcea 1-1
Popescu ’23 (p) / Deaconescu ’93
CS Mioveni – FC Bihor Oradea 1-0
Tănasă ’85
FC U. Craiova – Minerul Motru 2-0
Baird ’26 ’85
ASA Tg. Mureş – Olimpia S. Mare 1-0
Huiban ’52
Gloria Bistriţa – FC Olt Slatina 0-0
Clasament general
Nume echipă M V E Î Gol. P
1.CS U. Craiova 14 8 4 2 16-8 28p
2.CSM Rm. Vâlcea 14 7 4 3 20-14 25p
3.Gloria Bistriţa 14 7 3 4 15-11 24p
4.FC U. Craiova 14 5 7 2 12-7 22p
5.ASA Târgu Mureş 14 5 7 2 10-6 22p
6.Metalul Reşiţa 14 6 2 6 17-16 20p
7.FC Olt Slatina 14 4 6 4 11-10 18p
8.Olimpia Satu Mare 14 4 6 4 12-13 18p
9.CS Mioveni 14 4 5 5 14-16 17p
10.FC Bihor Oradea 14 3 4 7 11-16 13p
11. UT Arad 14 2 5 7 9-18 11p
12.Minerul Motru 14 2 1 11 11-19 7p
*primele şase locuri asigură prezenţa în play-off
Vâlcea nu stă deloc bine în clasamentul play-off-ului
Deşi ocupă un onorat loc doi în ierarhia generală, CS Municipal ocupă ultima poziţie, cel puţin până în acest moment, între primele şase clasate. Astfel, dacă luăm în calcul doar punctele obţinute în jocurile directe disputate până acum între echipele de pe primele şase locuri în clasamentul general, CSM a acumulat numai patru puncte (victorie cu Metalul Reşiţa şi remiză cu Gloria Bistriţa), aflându-se la mare distanţă de primele locuri, ocupate de ASA Târgu Mureş şi CS Universitatea Craiova.
Clasament play-off
Nume echipă M V E Î P
1.ASA Tg. Mureş 6 3 3 0 12p
2.CS U. Craiova 8 2 4 2 10p
3.FC U. Craiova 6 2 3 1 9p
4.Gloria Bistriţa 6 2 2 2 8p
5.Metalul Reşiţa 7 2 1 4 7p
6.CSM Rm. Vâlcea 5 1 1 3 4p