Pomicultura vâlceană se rezumă la numai o mie de hectare
• Marin Cernătescu a recunoscut metehnele trecutului regăsite în raportările de peste zece ori ale realității din teren
În acte, peste 12.800 hectare alcătuiesc pomicultura cu care Vâlcea se mândrea înainte de 1989 și care au rezistat și azi. Realitatea, însă, ca de obicei, bate statistica oficială iar directorul Direcției Agricole Vâlcea a avut, ieri, puterea și decența să admită prăpastia incredibilă până la cele abia o mie de hectare cu care județul trebuie să facă față pieței.
Într-o întâlnire organizată la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, a avut loc prezentarea unei serii de oportunități de investiție în pomicultura județului. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea și a lui Luc Ghys, care, în 2007, a vizitat județul în calitate de consultant într-un proiect de cooperare între Agenția de Dezvoltare Regională din Limburg, Belgia și Consiliul Județean Vâlcea. Cu această ocazie, a observat că Vâlcea are un istoric important în ceea ce privește pomicultura, dar și un potențial de renaștere pe care numai sărăcia țăranilor și dezinteresul politicului nu îl pot pune în valoare.
Pe aceste considerente, la Copăceni, a fost înființată o livadă care a început să producă și să devină deja profitabilă. Mai mult ca sigur, acest tipar va fi urmat și de către alți investitori străini cărora, de la 1 ianuarie 2014, Guvernul le-a deschis larg porțile pentru a achiziționa terenuri agricole de cea mai bună calitate la preţul infim atins de piața românească.