
Pentru elevii de clasa VIII-a, s-a terminat!
Ieri, absolvenții de gimnaziu au susținut ultima probă a Evaluării Naționale, la matematică. Candidații au început la ora 9.00 examenul care a durat două ore. Subiectele au acoperit toată gama: și de algebră și de geometrie. Menționăm că, la Limba și literatura română, au fost prezenți peste 2.500 de elevi. Afișarea rezultatelor va avea loc pe 1 iulie, până în ora 16.00, după care se vor depune eventualele contestații. Acestea se vor rezolva în perioada 2-4 iulie, iar pe 5 iulie se vor afișa rezultatele finale. Ponderea Evaluării Naționale pentru admiterea la liceu este de 75%, restul de 25% fiind ponderea notelor din școala generală. Potrivit declarației Isabellei Ioniță, purtător de cuvânt IȘJ Vâlcea, noutatea din acest an o reprezintă corectarea lucrărilor în alte județe. Mai mult, acestea vor fi transportate la centrul de evaluare cu reprezentanții firmei de securitate și cu un angajat al Ministerului Educației. În Vâlcea au fost pregătite persoane pentru centrele de evaluare și s-a luat în calcul corectarea a 4.500 – 5.000 de lucrări.