La zece, nimeni nu-i întrece!!! «Peda», locul 9 pe țară, la BAC 2026
• C.N.I. Matei Basarab Rm. Vâlcea, din nou în topuri – o singură clasă are 12 note de 10 la matematică și 5 note maxime la informatică
După ce clasa a VIII-a C și-a „etalat” performanțele, la examenul de Evaluare Națională, acum, este rândul «veteranilor» de clasa a 12-a. Privim în oglindă…peste patru ani…Clasa a XII-a C, cu profil matematică-informatică, a reușit o performanță de top la Bacalaureat 2026, care a clasat Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, pe locul 9 la nivel național. Așadar, o singură clasă are 12 note de 10 la matematică. Nu mai puțin de 12 elevi din acest colectiv au obținut nota maximă, 10, la proba scrisă de matematică și 5 dintre ei au reușit aceeași performanță la informatică.
Rezultatele de excepție reflectă munca, seriozitatea și dedicarea lor dar și a profesoarei de matematică Gabriela Vărzaru (sora fostei mari handbaliste Cristina Vărzaru), recunoscută pentru rigoarea și mentoratul oferit elevilor. O ecuație complexă în care a apărut cu merite deosebite și diriginta Violeta Grecea, profesoară de informatică și cunoscută modelatoare de olimpici, care a reușit să creeze o echipă unită și performantă.
Iar rezultatul unei asemenea ecuații a confirmat statutul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” ca pol de excelență în educația românească.
Dacă e să menționăm și alte rezultate, alți 8 elevi de-ai prof. Gabriela Vărzaru, de la profilul științele naturii, de data asta, au obținut și ei tot nota maximă, la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2026.
Felicitări tuturor!
