
Patru zile, 403 urgențe pentru Ambulanța Vâlcea
Din data de 26 și până pe 29 septembrie, Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea a fost solicitat de 403 cetățeni. Au predominat afecțiunile cardiovasculare, respiratorii, neurologice, gastroenterologice. De asemenea, s-a intervenit în cazul a 13 victime provenite din șapte accidente rutiere. Echipajele medicale, sosite la locul intervențiilor, au constatat, din păcate, și decesul a cinci persoane. A existat o tentativă de suicid.