
Marți după-amiază, UN TÂNĂR A DECEDAT după ce a fost prins sub un mal de pământ!
Ziua de marți, 16 februarie 2021, s-a dovedit cu adevărat marțea neagră pentru un tânăr de aproximativ 30 de ani care efectua lucrări (săpături) pentru introducerea unei rețele de canalizare pe strada Bujorencii din nordul Râmnicului. El a fost prins sub un mal de pământ foarte mare și greu, care a acoperit aproape în totalitate șanțul în care lucra. Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vâlcea au ajuns de urgență la fața locului, folosind o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și un containerul multirisc. Din păcate însă, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieții acelui tânăr. El a fost scos de sub pământ după mai bine de două ore de la momentul prăbușirii acelui șanț.
Ulterior, la ora 17.10, a fost declarat decesul persoanei prinse sub pământ. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, după cum au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea