„Mai bine mort, decât comunist!”
74 de ani de la lichidarea grupului de rezistență de la Arnota
• o mână de oameni s-a luptat pe viață și pe moarte trei zile la rând cu un întreg batalion de Securitate
În primăvara lui 1948, un grup de legionari conduși de Gheorghe Piele și Ion Oprițescu – foşti participanţi la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 și evadați din închisori, au pus bazele unui grup de rezistență anticomunistă, care au ales ca loc de refugiu Muntele Arnota. Acțiunea de ridicare a taberei a început în februarie 1949 și a fost unul dintre nenumăratele puncte de rezistență la bolșevizarea României de către Armata Roșie.
Grupul Arnota a reușit să captureze doi agenți ai Securității, însă un al treilea – plutonierul major Săndulescu Dumitru din Râmnicu-Vâlcea – a reușit să scape și a dat alarma, la scurtă vreme muntele fiind înconjurat de către soldați, iar în noaptea de Paști, la 26 aprilie 1949, în jurul orelor 4:00, a fost deschis focul asupra grupului de rezistență, folosindu-se arme automate, aruncătoare de flăcări și mine, într-o luptă ce a durat trei zile. La finalul confruntărilor, şapte oameni au fost uciși, iar alte cinci persoane au fost capturate. Trupurile celor uciși au fost duse la Mănăstirea Bistrița, unde au fost legate de prăjini, atârnate de mâini și de picioare precum vânatul, totul sub privirile îngrozite ale copiilor de la şcoala din localitate, iar ulterior, cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună în locul numit „La Peri”, pe un dâmb, faţă în faţă cu cimitirul de la schitul Păpuşa. Cei arestați au fost împărțiți în trei loturi și judecați pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale“, pedepsele fiind de la 1 la 18 ani de închisoare.
Comuniștii nu au lăsat-o să scape nici măcar pe stareţa şi unele din maicile de la Mănăstirea Bistriţa, care au fost judecate şi condamnate pentru ajutorul dat „duşmanilor poporului“, ele fiind duse la Craiova, unde ar fi fost torturate, apoi, după o cercetare sumară, au fost eliberate.