Judecătorii vâlceni se pun contra modificărilor pensiilor „speciale”


Astăzi, 26.08.2025, s-a desfășurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, în scopul  „EXPRIMĂRII UNUI PUNCT DE VEDERE REFERITOR LA  PROIECTUL DE LEGE PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA UNOR ACTE NORMATIVE DIN DOMENIUL PENSIILOR DE SERVICIU ŞI LA MĂSURILE NECESARE ÎN VEDEREA PROTEJĂRII STATUTULUI MAGISTRAŢILOR ŞI A INDEPENDENŢEI JUSTIŢIEI”.

Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Vâlcea  a hotărât în unanimitate:

Art. 1 – Solicită ferm retragerea de urgență a proiectului de lege  privind reforma pensiilor de serviciu a magistraților.

Art. 2- Solicită ferm reprezentanților puterii executive și puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă. 

Art. 3 –  Începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor în care se exercită funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziție asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată), suspendarea executării actelor administrative și alte măsuri deosebit de urgente privind minorii.

 Art. 4 –  Judecătorii își vor îndeplini atribuțiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare și regularizare a cererilor, studiul individual și formarea profesională continuă, precum și alte atribuții legale și regulamentare (cu excepția judecării cauzelor, în afara cazurilor menționate în art. 3).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE