Întâlnirea

Nu pot fi invidioasă pe fotbal,

e o metaforă şi acolo

în care unul loveşte cu piciorul,

bunăoară, pământul contras într-o minge..

Şi câţi poeţi nu scriu cu piciorul?

Şi de ce să nu loveşti şi tu în ceva,

când zilnic eşti lovit?.

Ah, cât de puţini suntem în sală!…

Iar marcatul în poartă e tot o metaforă

arătată lumii şi mie de domnul Freud,

ca să înţelegem că viaţa (intrat/ieşit)

cu stadioanele ei pline

îi e mult mai datoare 

fotbalului decât poeziei…

Ah, cât de puţini suntem în sală!…

Portarul apără, apără, dar e vulnerabil,

o clipă de oboseală, de neatenţie şi „goool”!,

un urlet fericit de viol colectiv,

care nu va exista niciodată în poem,

umple arenele…

Tu taci şi scrii,

taci şi citeşti,

lăuntrul tău ţipă într-o sfântă muţenie.

Ah, cât de puţini suntem în sală!…

Fiecare gândim şi simţim altfel

în faţa poeziei care

se vede, dar nu se prea vede,

se aude, dar nu se aude,

se percepe, dar nu se percepe,

marchează, dar nu marchează,

costă, dar e degeaba…

Ah, cât de puţini suntem în sală!…

În faţa mingii de fotbal

se adună infinit mai mulţi

uniţi de datul cu piciorul,

cel mai la „îndemână” gest,

de banii mulţi luaţi pe prostie,

din opreliştea de moment a porţii

şi din gol;

chiar crainicii urlă „Goool!”

rostogolind cu voce inumană litera „o”

şi ea o metaforă – a lui zero –

o minge de aer, într-o clipă de aer

de efemeră victorie

din care nu va rămâne nimic…

Ah, cât de puţini suntem în sală! 

Passionaria Stoicescu

(După Festivalul Cărţii la Râmnic, mai, 2014 )