Grav accident de circulaţie produs pe raza comunei Zătreni
• un pieton a fost rănit şi a ajuns de urgenţă la spitalul din Craiova
• şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, dar ulterior a fost reţinut
În noaptea de 24 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul naţional ce tranzitează comuna Zătreni. După ce au ajuns la faţa locului, oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirmă. Victima era un pieton, de 57 ani, din localitate, iar şoferul care produsese accidentul a părăsit locul faptei.
Pietonul lovit de maşina şoferului imprudent a fost transportat la Spitalul Judeţean Craiova, acolo unde medicii l-au diagnosticat cu fractură ramuri ischiopubiene, fractură acetabul drept, fractură trohaper fără deplasare. O echipă operativă din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu poliţişti din oraşele Bălceşti şi Berbeşti, a demarat imediat cercetările pentru identificarea conducătorului auto.
După mai multe investigaţii, oamenii legii au reuşit să îl identifice pe şoferul care produsese acest accident. Astfel, s-a stabilit că vinovatul are 41 de ani şi domiciliază în comuna Mateeşti. În urma verificării cu alcooltestul, poliţiştii au constat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice. Ulterior, el a fost condus la sediul IPJ Vâlcea, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura de reţinere, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.