
Geografia imaginară a orașului a debutat la Bibliotecă
Asociaţia culturală EŞTI POVEŞTI, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul şi cu Şcoala Generală nr. 131 Bucureşti, anunţă începerea proiectului POVESTĂRIA. Proiectul, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, urmăreşte apropierea copiilor din oraşul Râmnicu Vâlcea şi din cartierul Rahova din Bucureşti de literatură şi cărţi, precum şi ridicarea gradului lor de expunere la evenimente culturale. Scopul proiectului “POVESTĂRIA” este să înlăture barierele invizibile, fizice sau mentale, care separă acum cartierele, diversele comunităţi, precum şi obstacolele care fac oraşul inaccesibil unor grupuri marginalizate. Proiectul caută să identifice şi să folosească potenţialul creativ al copiilor din Râmnicu-Vâlcea şi din cartierul Rahova, pentru reinterpretarea şi rescrierea unei geografii imaginare şi personale a zonelor în care aceştia locuiesc. Prin susţinerea de ateliere de poveşti noi, originale, prin tehnica teatrului de tip Kamishibai, proiectul POVESTĂRIA caută să-i facă pe copii să devină conştienţi de spaţiul în care locuiesc şi să-i determine să-şi construiască noi şi trainice legături emoţionale cu locul de apartenenţă. Atelierele, susţinute de scriitoarea Victoria Pătraşcu, se vor desfăşura la Râmnicu Vâlcea, în lunile iulie şi august, şi la Bucureşti, în lunile septembrie-octombrie. Principalele rezultate pe termen lung ale proiectului vor fi: promovarea potenţialului creativ al copiilor, familiarizarea personalului instituţiilor partenere cu metode alternative, moderne de promovare a lecturii în rândul copiilor şi tinerilor, stimularea instituţiilor de a aplica metoda propusă de acest proiect pentru propriile grupuri ţintă, dezvoltarea abilitaţilor de comunicare ale copiilor prin simbioza dintre literatură, teatru, pictură/ desen. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.