
Foc mistuitor la Zătreni
Luni dimineață, la ora 04.58, pompierii militari din cadrul ISU General Magheru al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria Elenei B. din comuna Zătreni, satul Dealul Văleni. Flăcările s-au declanşat în interiorul casei și s-au propagat la acoperișul locuinţei, construit din lemn cu învelitoare din tablă. Astfel au ars: elementele de mobilier existente în interior, tocăria imobilului, structura din lemn a acoperișului construit din lemn cu învelitoare din tablă pe circa 48 mp. și o magazie din lemn. Distanta foarte mică existentă între focar şi gospodăria învecinată a dus la propagarea incendiului la gospodăria învecinată, aflată în proprietatea lui Emil M. Au fost cuprinse de flăcări : acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă pe circa 32 mp., un pătul şi două magazii din lemn. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere, acestea venind în sprijinul SVSU din localitate. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din gospodăriile menţionate.
Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat de la jarul şi scânteile căzute din sistemul de încălzire pe podeaua din lemn a locuinţei.
Recomandările pompierilor
Pentru evitarea producerii unor astfel de situaţii recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
În cazul sistemelor de încălzire defecte:
• asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzit faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
• utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;
• asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normaţi;
În cazul mijloacelor de încălzire improvizate:
• asiguraţi izolarea termică a mijloacelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
• este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile.
• asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul mijloacelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normaţi;
În cazul mijloacelor de încălzire nesupravegheate:
• sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
• nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
• nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea);
• se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
• depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm;
• cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar