Dinastia Hagi
După multă secetă la nivelul primei reprezentative, în privința calificărilor la turneele finale, iată că golul lui Ianis Hagi din meciul cu Israel repune România pe harta fotbalului și o califică de pe primul loc în Germania. Cine spunea că ne vom mai califica la un turneu final doar atunci când se va naște un nou Hagi nici nu știa câtă dreptate putea avea. Iată că prințul moștenitor de la curtea regelui fotbalului s-a făcut mare și a reușit să marcheze golul decisiv. Performanța este cu atât mai mare cu cât, peste numai câteva zile, în meciul cu Elveția, obținem nu doar egalul trebuincios, ci victoria printr-un gol marca Denis Alibec. Denis e un alt jucător șlefuit la academia bătrânului magician al balonului. De altfel, puțini sunt jucătorii actuali ai primei reprezentative care n-au activat la Academia Gheorghe Hagi sau la echipa fanion a județului Constanța, patronată tot de el. Nu exagerăm cu ceva când spunem că naționala lui Edi Iordănescu e creația sa.
Ceea ce a reușit Hagi-tatăl ca jucător este fenomenal, însă ceea ce reușește ca antrenor uimește încă și mai mult. Nu doar că lansează în fotbalul mare jucători pe bandă rulantă, dar îi primește la remaiat și pe cei stricați de alții. Nu degeaba fotbaliștii se duc la el ca la vraci, debusolați, încărcați de frustrări, și pleacă de acolo campioni. Îmi lasă impresia unui ceasornicar, specialist în reglaje fine, care cunoaște ticăitul cel mai ascuns și ar fi în stare să formeze o orchestră din orologii. Nu e un bun comunicator, se știe (aici prințul îl depășește), însă cunoaște limba fotbalului și a fotbaliștilor, și asta e tot ce contează. Puțini antrenori am văzut care să aibă atâta răbdare cu jucătorii, să-i consilieze inclusiv mental, să-i apere dacă e nevoie, și să le aștepte rezultatele ca un cititor în destin. Un antrenor mare crede în previziuni, e și puțin profet, iar unul genial e profet în țara lui.
Trecând la Hagi-fiul, prințul vine după o accidentare oribilă care l-a ținut departe de gazon mai bine de un an. A avut puterea să renască datorită echipei naționale, deși echipa de club s-a dispensat de el, ca de-o măsea stricată, după ce a contribuit la rezultate notabile. Asta e, nu toată lumea are răbdare. De curând, și-a găsit un nou angajament în Spania și lucrurile par s-o fi luat pe făgașul normal. Dacă nu, nicio grijă, l-ar fi răscumpărat tot tatăl lui, cum a mai făcut-o în trecut de la Fiorentina, pentru a-l reda fotbalului mare.
Așadar, există premize să facem o figură frumoasă la anul în Germania și să ne calificăm din grupe cu un Hagi într-o formă de zile mari. Are șansa să depășească performanța tatălui. Paradoxal, rezultatele României la turneele finale de Campionat European sunt mult mai slabe decât la mondiale, în precedentele cinci participări reușind o singură victorie (3-2 cu Anglia în 2000) și o singură calificare din grupe. Actuala echipă ne dă speranțe că putem mai mult. Hai România!