„Iarba dracului”, introdusă de câțiva elevi vâlceni la balurile bobocilor


În seara de sâmbătă, 25 noiembrie 2023, în cadrul unui eveniment de tipul „balul bobocilor” organizat la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, jandarmii au intervenit pentru a gestiona o situație delicată ce implica doi tineri surprinși în posesia unor substanțe interzise și obiecte periculoase.

„Pe parcursul evenimentului, doi tineri au atras atenția autorităților manifestând un comportament suspect. Jandarmii vâlceni i-au legitimat pentru a evalua situația și pentru a stabili motivele comportamentului lor. În urma controlului corporal preventiv efectuat, s-a constatat că unul dintre tineri purta asupra sa, ascunse în încălțăminte, substanțe suspecte, presupuse a fi interzise de legislația în vigoare. Cei doi tineri au declarat că aceste substanțe, cunoscute stradal sub denumirea de „cristale”, erau destinate consumului propriu. Ulterior, într-un alt punct al evenimentului, jandarmii au descoperit asupra altor doi tineri cu vârste de 19, respectiv 21 de ani, un cuțit cu lamă pliabilă și un spray lacrimogen, obiecte periculoase care erau ingenios ascunse în interiorul hainelor. Documentele întocmite în urma intervenției, împreună cu substanțele interzise și obiectele periculoase, au fost predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor”, ne-au anunțat jandarmii vâlceni.