Despre (pseudo)reformatori educaționali și gărgăunii care-i bântuie
Scurt istoric pentru o idee istorică
Problema descentralizării instituţionale nu este una nouă. Subsidiar, ea include şi adoptarea unor măsuri referitoare la redefinirea rolului şi funcţiilor inspectoratelor şcolare teritoriale. Primul ministru al educaţiei care a vrut să reformeze aceste instituţii descentralizate (mai nou, deconcentrate) ale ministerului educaţiei în unităţile administrativ-teritoriale, a fost ministrul Andrei Marga, în anul şcolar 2000/2001. Acesta a încercat să profesionalizeze instituţia, emiţând un ordin prin care posturile de inspectori se ocupau printr-un concurs specific, deţinătorii lor dobândind calitatea de funcţionari publici, având ca atribuţie principală inspecţia şcolară, exonerându-i astfel de cohorta de corvezi la care îi supunea şi îi supune un sistem educaţional supercentralizat şi excesiv de politizat.
Prima schimbare
Ulterior s-a schimbat structura politică a guvernului şi, ca de obicei, minunea nu a durat, deoarece a întâmpinat rezistenţa unor decidenţi obişnuiţi cu un stil managerial de comandă. Ordinul a fost abrogat, iar inspectoratele şcolare şi-au reluat ”deprinderile” transmise prin tradiţie, angajându-şi salariaţii (angajaţi pe funcţiile de conducere, de îndrumare şi control) în tot felul de „activităţi” care nu aveau şi nu au nimic de-a face cu legislaţia care reglementează domeniul educaţional: descinderi represive în unele şcoli, cercetarea nelegală a unor fapte prezumate a fi fost săvârşite de către salariaţi ai unor unităţi şcolare din judeţ, schimbarea pentru motive politice a unor directori, menţinerea în funcţie a altora care nici măcar nu ar fi trebuit să fie numiţi, implicarea directă în campaniile electorale din judeţ (astfel încât, în perioadele pre/electorale nu mai găseşti pe nimeni prin instituţie, toţi inspectorii bănănăind prin teritoriu pentru a-şi servi comanditarii politici care i-au uns în funcţii) etc.
Imunitatea sistemului
Şi, inerţial, lucrurile au continuat să decurgă astfel, fără ca vreunul dintre responsabili sau beneficiari să pară a fi deranjat. Primii, nu aveau de ce (având mai multă putere decât le conferea norma legală, precum şi un comportament de vătafi), ceilalţi nu aveau… cum (că s-ar fi luptat cu morile de vânt şi riscau s-o păţească)! Astfel că sistemul s-a regenerat de fiecare dată când părea a fi supus vreunei schimbări, dovedind abilităţi compatibile cu acelea ale păsării Phoenix: în anul 2005, guvernul a adoptat Strategia descentralizării învăţământului preuniversitar (nu s-a putut aplica deoarece era corelată cu descentralizarea administrativă), ulterior fiind blocată de inexistenţa unei majorităţi parlamentare care să o susţină şi înfăptuiască; Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (adoptată prin asumarea răspunderii de guvernul „prezidenţial” condus de Emil Boc) a cuprins numeroase prevederi referitoare la înfăptuirea descentralizării învăţământului preuniversitar.
Intervenția uselistă
Numai că, din anul 2012, după preluarea puterii de către partidele din USL, aceste prevederi au fost fie abrogate/modificate (prin ordonanţe de urgenţă), fie ignorate/neaplicate, guvernanţii inversând sensul reformei iniţiale, printr-o recentralizare accentuată a deciziei administrative; în anul 2013, s-a încercat realizarea unui fel de descentralizare, prin subordonarea palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare (bunuri aflate în proprietatea publică a statului care urmau să treacă în domeniul public al unităţilor administrative teritoriale) faţă de consiliul judeţean, acţiune hei-rupistă, care a eşuat ca urmare a adoptării Deciziei nr. 1/2014 de către Curtea Constituţională a României, prin care s-au admis obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de 70 de deputaţi ai PD-L şi PP-DD. Printre acestea s-au aflat şi următoarele obiecţii: potrivit Legii fundamentale, purtători ai autonomiei locale sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în timp ce consiliul judeţean este autoritate a administraţiei publice locale pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean; susţinerea conform căreia „o descentralizare reală, autentică, eficientă şi eficace ar fi însemnat ca multe din serviciile prevăzute a fi transferate la consiliile judeţene să fie în responsabilitatea consiliilor locale, odată cu transferul resurselor aferente, dar numai după elaborarea şi aprobarea unor standarde de cost specifice, precum şi după modificarea prevederilor legale în materie”. S-a mai susţinut că principiul subsidiarităţii, invocat de iniţiatori ca temei al legii, presupune descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice, astfel încât acestea să fie cât mai aproape de cetăţean, obiectiv care nu a fost realizat prin legea criticată. Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecţia în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi a constat că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională. Astfel s-au epuizat încercările de descentralizare instituţională în educaţie.
2015 și ideile prezentului
Până în anul 2015, când Cornel George Comșa, deputat de Alba, a făcut o nouă propunere de descentralizare, pretinzând că pentru a o face, are şi acordul Consiliului Naţional al Elevilor şi pe cel al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, ceea ce nu ne miră. Propunerea sa legislativă care conţine, printre altele, şi ideea desfiinţării inspectoratelor şcolare, s-ar putea realiza prin trecerea unor atribuţii ale acestora la autorităţile administraţiei publice locale (prin înfiinţarea unui compartiment de specialitate pentru învăţământul special), preluarea atribuţiei inspecţiei şcolare de către ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, este o instituție publică de interes național, în subordinea Ministerului Educației Naționale, cu personalitate juridică și cu buget propriu de venituri și cheltuieli, înființată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006. Această instituţie are ca misiune: evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar și de alte organizații furnizoare de educație; autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a unităților de învățământ preuniversitar, ministerul de resort ocupându-se doar de examenele naţionale şi de elaborarea unor metodologii!) în viziunea propunătorului, nevoia imperioasă a acestor „reforme” s-ar justifica astfel: descentralizarea nu s-ar putea înfăptui fără desfiinţarea inspectoratelor şcolare (unităţile şcolare – potrivit principiului subsidiarităţii – fiind în competenţa autorităţilor locale), în opinia propunătorului transferul acestora la consiliul judeţean nefiind posibil, „deoarece s-ar crea relaţii de subordonare între consiliul judeţean şi consiliul local, lucru interzis de Constituţie”. În susţinerea demersului său, autorul invoca şi unele prevederi din Programul de guvernare al actualului cabinet. Şi trece la… treabă. Care a constat în înlocuirea din tot cuprinsul actualei legi a educaţiei a sintagmei „inspectorat şcolar” cu aceea de „compartiment de specialitate din aparatul de specialitate al primarului sau consiliului judeţean”, sau cu aceea de „autoritate a administraţiei publice locale”! Alte „noutăţi” propuse de „reformator” ar consta în trecerea Casei Corpului Didactic (CCD) şi a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) în subordinea Consiliului judeţean.
„Ciudățeniile” curg în valuri
Drept „ciudăţenii” care nu puteau emana dintr-o minte extrem de… echilibrată, am remarca şi alte propuneri: majorarea vârstei elevilor care urmează ciclul gimnazial obligatoriu – care pot depăşi vârsta corespunzătoare clasei pe care ar trebui să o frecventeze cu până la… patru ani! (astfel se creează premisa ca elevul Bulă să devină coleg de clasă cu fiul sau cu nepotul său!); posibilitatea ca „în situaţii excepţionale” primarul să poată permite „funcţionarea formaţiunilor de preşcolari din grupa mare sau de elevi” sub efectivul minim sau peste efectivul maxim!!! Asta chiar că-i culmea! Parcă şi văd primari de toată… isprava, care confundă agriCultura cu kultura, cum aprobă funcţionarea unor clase cu un efectiv de – (minus!) 2 elevi şi a altora cu un efectiv manelistic… fără număr! comisiile care trebuie să organizeze evaluările prevăzute de lege, ar urma să se constituie din cadre didactice din şcoală, fiind numite de… minister! (vă imaginaţi ce de semnături ar depune ministrul/secretarul de stat pe miile de hârtii prin care ar aproba constituirea câte unei asemenea comisii în fiecare şcoală!)? cele trei probe scrise la Examenul Naţional de Bacalaureat s-ar susţine „după încheierea cursurilor, în faţa unei comisii stabilite de minister”, nemaifăcând nici o altă precizare referitoare la componenţa comisiei! evaluarea „anuală a activităţii manageriale” din unităţile şcolare ar urma să se realizeze „de către autorităţile administraţiei publice locale, conform unei metodologii” elaborate de minister. Parcă-l şi văd pe tractoristul/motopompistul/pompagiul etc. devenit primar, dispunând executarea publică a unui manager… neascultător! Doar aşa, pentru a dovedi că poate să o facă legal! Halal depolitizare, dacă lăsăm profesorul la mâna sau/şi la mila unui incompetent patentat; inventează atribuţii noi ale ministerului de resort, abrogă articolul 95 (referitor la inspectoratele şcolare/atribuţiile acestora) şi introduce un nou articol (951) prin care „partajează” atribuţiile ministerului cu „autorităţile administraţiei publice locale autonome” care, printre altele, ar trebui să aprobe şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a fiecărei unităţi şcolare; să controleze, să monitorizeze şi evalueze calitatea managementului unităţilor şcolare; să „monitorizeze participarea la cursuri a elevilor pe durata întregului învăţământ obligatoriu”; să controleze unităţile conexe; să acorde „consiliere şi asistenţă unităţilor în gestionarea resurselor umane şi a posturilor didactice”! Ţi se „sparie” mintea, nu alta, de câte gogomănii a putut scorni! Atât de tare… descentralizează, încât „uită” să propună ceva şi pentru a înlocui… judeţele! Rămânând tot aşa cum este acum: „în fiecare judeţ”, „centrele judeţene” etc. Ca şi cum adevărata reformă administrativă – dacă o să poată realiza cineva aşa ceva – s-ar opri la limita judeţelor şi nu ar trece dincolo cu aplicarea descentralizării, spre regiuni/zone de dezvoltare! Mută povara integrală a finanţării palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare pe seama bugetului local al judeţului sau unităţilor administrativ teritoriale; terenurile şi clădirile unităţilor şcolare trec în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale/domeniul public al judeţului, cum se întâmplă şi cu terenurile şi clădirile pe care se află inspectoratele şcolare, palatele şi cluburile copiilor, sau celelalte unităţi aflate acum în subordinea ministerului; din dorinţa maladivă de a arunca definitiv ISJ-urile la lada de gunoi, se „bagă” adânc şi în procedura de ocupare a posturilor didactice. Continuând epurarea legii de respectiva sintagmă, ajunge la soluţii paranoice, precum următoarele: „autorităţile administraţiei publice locale analizează, corectează şi avizează oferta de posturi didactice/catedre vacante/rezervate”; „lista de posturi didactice/catedre se face publică prin afişare la primărie” şi pe site-ul acestei instituţii!!! directorii acestor unităţi „comunică în scris ministerului educaţiei… şi autorităţilor administraţiei publice locale situaţia angajării pe posturi… precum şi situaţia posturilor didactice şi a orelor rămase neocupate” după concurs; din motive care, de asemenea, ne scapă, propune ca ocuparea funcţiilor de conducere din „unităţi conexe” (unităţi pe care le desfiinţase anterior!) să se facă prin metodologii elaborate de… autorităţile administraţiei publice locale!
Criteriile
Metodologia pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor didactice se stabileşte – ţineţi-vă bine, bine – de către „consiliul local/judeţean”!!! Iar directorul unei şcoli poate fi eliberat din funcţie în urma unui audit realizat de „autorităţile administraţiei publice locale”! Autorul „ambetat” de aerul tare al înălţimilor parlamentare face propuneri aiuristice şi în domeniul cercetării disciplinare a unor fapte prezumate a fi fost săvârşite de personalul didactic: din comisia de cercetare a unui director ar urma să facă parte şi… „un reprezentant al autorităţilor administraţiei publice locale”! Scapă din nou bidivii-n bălării atunci când propune ca soluţie pentru exercitarea dreptului de a contesta al salariatului sancţionat (de către consiliul de administraţie al unităţii) să se adreseze tot instanţei care l-a sancţionat, adică tot consiliului de administraţie al şcolii! Greu la deal cu parlamentarii mici şi la vale cu aceia fără suficientă materie (cenuşie) în… coarne! ca să încurce de tot treaba în sistem, reia o prevedere din lege – pe care chiar iniţiatorul ei a modificat-o – permițând ca pensionarea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control să se poată face „şi în timpul anului şcolar”! Bătălia cu sistemul a propunătorului imberb nu putea fi deplin câştigată dacă nu asigura şi distribuirea funcţiei de inspecţie şcolară, exercitată acum tot de inspectoratele şcolare. Drept pentru care propune – nici mai mult, nici mai puţin decât – preluarea acesteia de către ARACIP*, în componenţa căreia ar urma să se constituie un asemenea departament (fără ca „voinicul” nostru să fundamenteze şi un necesar de personal şi de costuri pentru preluarea şi exercitarea efectivă a acestei atribuţii). Pentru ca maurul să-şi facă integral datoria, la sfârşitul materialului propune şi nişte termene: trei luni (de la intrarea în vigoare a noii legi) pentru marşul funebru şi înmormântarea inspectoratelor şcolare, o lună pentru stabilirea de către guvern – prin hotărâre – a distribuirii patrimoniului inspectoratelor şi a modului de transfer al personalului acestora etc. Am acordat un spaţiu mare comentariilor noastre, tocmai pentru a facilita înţelegerea urmărilor câtorva dintre elucubraţiile izvorâte dintr-o asemenea minte şi pentru a realiza la ce ne putem aştepta dacă nu deschidem bine ochii minţii şi continuăm să votăm/alegem ca reprezentanţi ai noştri în diferite funcţii asemenea… pachiderme! Pentru susţinerea acestor… făcături jenante, deputatul a găsit oarece co-iniţiatori de acelaşi calibru (doar… 4!), printre care Mihai Sturzu (pe atunci PSD-ist, deputatul care s-a burzuluit la şeful lui politic într-un conclav al respectivului partid), Daniel Fenechiu (fost PP-DD, actualmente lider al noului PND)! Nu ar fi nimic dacă – beneficiind de anumite complicităţi la nivelul conducerii Camerei Deputaţilor (de care, se pare că nu este străin şi un parlamentar din judeţul Vâlcea) – proiectul nu ar fi trecut! Dar nu ca urmare a unor intense şi necesare dezbateri, ci… tacit! C-aşa e legea!
Şi a fost grabnic expediat la Senat, care este camera decizională. Astfel, piatra aruncată de câţiva haidamaci în ale politichiei dâmboviţene trebuie căutată şi pescuită de toţi cei interesaţi. În această speţă, atitudinea ministrului educaţiei, Adrian Curaj pare una fermă şi… curajoasă: «Am dat aviz negativ iniţiativei, foarte clar. NU, adică să nu se desfiinţeze (inspectoratele şcolare, n. n.). Şi voi face tot ce ţine de mine ca acest „NU” să îl susţin. Şi îl voi susţine astfel încât să îşi facă efectul»!
Poziția oficială FSLI
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ), care reprezintă drepturile şi interesele a peste 180.000 de salariaţi din învăţământ a remis câte o scrisoare fiecărui membru al Senatului, prin care le solicită să voteze „împotriva” acestei propuneri legislative privind unele măsuri de descentralizare în domeniul învăţământului preuniversitar, adoptată tacit de cealaltă cameră la 04 februarie 2016 (propunerea a fost supusă votului final al Camerei Deputaţilor pe 22 decembrie 2015, dar nu s-a întrunit majoritatea calificată pentru respingere). Pentru justificarea solicitării sunt invocate următoarele argumente: avizul negativ dat proiectului de Consiliul Economic şi Social (la 10 noiembrie 2015); avizul negativ al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială (la 8 decembrie 2015); avizul negativ al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi (la 8 decembrie 2015); raportul de respingere al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi cel al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (la 9 decembrie 2015). În ce ne priveşte, considerăm că este necesară şi oportună reanalizarea atribuţiilor specifice ale inspectoratelor şcolare, dar nu se poate susţine desfiinţarea acestora. Acceptarea acestor propuneri abracadabrante (care ar însemna nu doar desfiinţarea inspectoratelor şcolare) ar determina schimbarea modului de ocupare a posturilor didactice, dispărând normele generale care asigurau o practică unitară privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea acestor posturi. Consecinţele măsurii ar fi greu de anticipat, existând riscul ca multe unităţi şcolare să rămână fără personal didactic calificat. O altă urmare nefastă a unei asemenea măsuri ar reprezenta-o riscul ca evaluările naţionale ale elevilor să-şi piardă acest caracter, autorităţile administraţiei publice locale neputându-se achita de o asemenea atribuţie, printre altele, datorită lipsei de personal calificat. Transferarea unităţilor conexe la consiliile locale/judeţene ar pune în pericol existenţa lor, datorită slabelor posibilităţi de finanţare ale unora dintre acestea consilii. Susţinerile gratuite ale unora, conform cărora sindicatele din educaţie se opun oricărei încercări de reformare a sistemului pot fi adevărate doar atunci când, aşa cum este cazul acestor „propuneri”, ele vin din partea unor „reformatori” care nu alt scop decât pe acela de a bulversa şi agrava starea de lucruri dintr-un sector de activitate care resimte acut nevoia de reformă. Dar de o reformă curriculară profundă, autentică, făcută de profesionişti, iar nu de urechişti şi de tercheaberchişti speriaţi de iminenţa pierderii unor sinecuri parlamentare.
Oricum, această temă a desfiinţării – şi „teama de ziua de mâine”, care o însoţeşte natural – trebuie să devină un prilej de meditaţie şi necesare concluzii şi pentru funcţionărimea care are inoculată impresia că împărăţeşte pământul dacă lucrează într-un inspectorat şcolar.
Exercitând doar atribuţiile specifice fiecăreia dintre categoriile de personal existente, meditând profund la nevoia unor relaţii principiale pe care ar trebui să le aibă cu personalul care apelează la serviciile lor, înţelegând măcar acum că lucrând acolo, îndeplinesc o funcţie socială. Că nu i-a uns nimeni şefi supremi ai personalului din unităţile şcolare, ci sunt doar nişte simpli slujitori/îndrumători ai acestuia, pentru a realiza împreună obiectivele misiei de educator.
n Tiberiu M. PANĂ
(Vicepreşedinte al UNIUNII SINDICATELOR ÎNVĂŢĂMÂNT VÂLCEA)