Consilierii Locali, din nou în ședință


Joi, 28 noiembrie, este programată şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Pe ordinea de zi se află 18 proiecte de hotărâri şi rapoarte. Discuțiile se vor duce pe teme precum: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total de surse de finanţare pentru anul 2013, rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul acesta, rectificarea bugetului Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru anul acesta, aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare târg Goranu”, aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie „Extindere reţea de iluminat zona intersecţia E81 – Decebal”, aprobarea efectuării de plăţi din buget local, rectifi­carea bugetului de venituri şi cheltuieli ale societăţii Pieţe Prest SA pentru anul acesta, modificarea statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, aprobarea structurii personalului nedidactic pentru învăţământul preuniversitar de stat şi învăţământul preşcolar din municipiul Râmnicu Vâlcea, 2013-2014, completarea listei bunurilor din domeniul public al municipiului concesionate către societatea Apavil SA,  completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 335/183 din 30 octombrie 2008 referitoare la reglementarea, pe teritoriul municipiului, a transportului public de persoane judeţean şi interjudețean prin curse regulate sau speciale, modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 30/2007 referitoare la însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului, dar și reanalizarea Hotărârii Consiliului Local nr. 262/2013 referitoare la stabilirea redevenţei pentru bunurile concesionate societăţii Apavil SA.

Totodată, se vor mai supune votului și proiectele care prevăd revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 109/2013 referitoare la suspendarea în parte a aplicării prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 59/11 martie 2013 privind aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor afectate de realizarea obiectivului de investiţii „Arteră de legătură între bulevardul  Nicolae Bălcescu şi bulevardul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran” și  modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Protecţie Socială. Aprobarea actului adiţional nr. 1 la convenţia de parteneriat adoptată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 323/172/29 noiembrie 2012 în vederea furnizării serviciilor sociale în cadrul „Centrului de servicii terapeutice pentru copilul cu autism Mara – Râmnicu Vâlcea”, suplimentarea numărului de locuri destinate încadrării de asistenţi personali, acordarea de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea sau actualizarea regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, sunt alte puncte prezente pe ordinea de zi.