Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Nadejda Liciu
Satul meu
Aici e ţara mea de dor
Cu apă lină în izvor
Cu dulce grai şi verde ramul
Cu harnic şi statornic neamul.
Cu grâu mănos şi auriu
Cu rugăciunea ce o ştiu
Din sânul cald al mamei mele
Din dorul meu născut din stele.
Acesta-i locul meu sub soare
Cu raze moi să mă-mpresoare
Şi leagănul ce m-a crescut
Să nu-l mai las, să nu-l mai uit…
E ţara mea – vise curate
De-un verde busuioc scăldate
Cu-ai mei strămoşi din veac duruţi
Cu satul meu Hădărăuţi.
NADEJDA LICIU. Este născută în localitatea Hădărăuţi, aşezată în extremitatea de nord a Basarabiei, localitate, cel mai probabil, fondată înainte de domnia lui Alexandru cel Bun. Cu un an înainte de moartea sa, voievodul Ştefan Cel Mare oferea moşia Hădărăuţi boierului Dancu Buceaţchi. Încă din anii copilăriei, Nadejda – care înseamnă SPERANȚĂ – s-a dovedit o… speranță a poeziei basarabene. Scrie versuri de pe băncile şcoli, primul său îndrumător fiind mama sa, de la care împrumută şi talentul de poetă şi cel de cântăreaţă. Primele versuri le publică în revista ,,Scânteia”, care apărea în perioada comunistă. După absolvirea studiilor medii, devine director artistic la ansamblul popular din localitate. Pentru formația respectivă a scris şi continuă să scrie scenarii, cuplete, mici scenete etc. În toată această perioadă nu a uitat de poezie, despre care spune: „ am găsit un loc de refugiu, într-o nouă lume”, unde reuşeşte să strige fără să supere pe cineva. În 2013, a debutat în volum cu o carte de versuri pregătită cu mare grijă, sub titlul „Comorile vieţii mele”, apărută sub sigla Editurii Gens Latina, din Alba Iulia. Are și alte volume, în manuscris.
Mărturisesc că atunci când poeta Luminiţa (Svetlana) Lupu m-a rugat să scriu câteva impresii despre poemele Speranţei Nadejda Liciu am avut un moment de ezitare şi nu am dat un răspuns afirmativ. Asta dintr-un singur motiv: nu citisem încă manuscrisul şi, ca atare, niciodată nu am făcut promisiuni fără acoperire. Cu alte cuvinte, m-am eschivat. După citirea manuscrisului am consimţit să scriu câteva impresii fiindcă am constatat că în versurile Nadejdei Liciu se ascunde un dublu tâlc în conceptul meditaţiei. Acest dublu tâlc ,,trădează” intenţia poetei de a ne face cunoscute ,, Comorile vieţii…” sale prin numeroasele poeme cu caracter autobiografic, dar şi comorile unor obiceiuri şi datini strămoşeşti din satul natal pe care a înţeles să le reproducă în versuri calde, sensibil, cutremurător de sincere, cu o acută conştiinţă de sine, implicaţiile confesivului reprezentând doar un prag: căci dincolo de propriile mărturisiri biografice prin care ne spune că toată comoara ei sunt cele trei fiice, ne transferă în lumea satului basarabean, unde s – a născut veşnicia. Lumea valorilor configurată în versurile sale a fost posibilă fiindcă a avut un habitat cotidian în satul natal, ceea ce i-au creat posibilitatea să cunoască climatul în care respiră acesta. Spaţiul satului a constituit pentru ea, fără îndoială, terenul fertil prin care şi-a putut stâmpăra setea de absolut. Confesiunea făcută în moto-ul din deschiderea volumului prin care lasă fiicelor sale, nepoţilor şi celor care vor mai veni după ei, ,,această puţină zestre de cuvinte…” ne aduce aminte de poezia testament, de început, din lirica românească a lui Ienăchiţă Văcărescu: „Fraţilor mei Văcăreşti / Las vouă moştenire/ Creşterea limbii româneşti/ Şi a patriei cinstire.” Fii bine venită pe platforma de lansare a poeţilor şi poeziei, Nadeja Liciu, iar razele eminesciene să-ţi fie de bun augur!