Centrul „Andreea” intră în modernizare!


3,2 milioane euro, pentru reabilitarea capitală a clădirii!

Vineri, 30 ianuarie, a fost semnat la Consiliul Județean primul contract de lucrări pe fonduri europene din acest an!

Acordul, parafat de președintele CJ Constantin Rădulescu, are ca obiect execuția lucrărilor de modernizare la Centrul „Andreea” din Râmnicu Vâlcea, un proiect cu o investiție de peste 3,2 milioane euro, fonduri europene obținute prin Programul Regional S-V Oltenia.

Investiția presupune reabilitarea completă a clădirii și refacerea acoperișului, modernizarea rețelelor de utilități și montarea de panouri fotovoltaice și iluminat LED pentru eficiență energetică.

De asemenea, instalarea unui lift exterior pentru accesibilitate și sisteme moderne de ventilare și siguranță la incendiu.

Este vorba de o investiție ce reprezintă, în primul rând, respect și grijă pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.

Copiii vor beneficia de un spațiu primitor, unde cadrele didactice vor avea toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta să se dezvolte.

Deși termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 14 luni, Constantin Rădulescu a primit asigurări de la constructor că acestea vor fi terminate mai repede.

„Voi monitoriza personal șantierul, așa cum fac la toate investițiile noastre din județ, pentru a mă asigura că lucrările se realizează la cea mai bună calitate și în cel mai scurt timp!

Ne ținem de cuvânt și continuăm să investim în protecția socială și în toate domeniile strategice pentru județul Vâlcea!” a declarat președintele CJ, Constantin Rădulescu.