Ce caută ALFA în stradă?
Aşa după cum v-am anunţat în ediţiile noastre anterioare, din 1 octombrie 2013, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, în baza deciziilor unanime luate în Comitetul Confederal, organizează o acţiune de protest de lungă durată, care constă din proteste zilnice la nivel de prefecturi, partide politice, guvern.
Astfel, în ţară, în fiecare zi, câte două filiale ale confederaţiei vor organiza pichete în faţa prefecturii judeţului. În Bucureşti, va avea loc în fiecare săptămână, un pichet în faţa sediului guvernului, în ziua şedinţei de guvern.
„Prin aceste acţiuni de protest de lungă durată, membrii CNS „Cartel ALFA” îşi exprimă nemulţumirea faţă de politicile guvernului, care nu răspund aşteptărilor si promisiunilor făcute cetăţenilor. Manifestațiile doresc să reamintească executivului care sunt priorităţile lucrătorilor: Modificarea Legii dialogului social (L62/2011) în forma propusă de partenerii sociali (Când se afla în opoziţie, coaliţia de guvernământ s-a angajat să modifice legislaţia muncii pentru a debloca negocierea colectivă şi dialogul social. Sub presiunea organismelor financiare internaţionale şi a multinaţionalelor, guvernul refuză modificarea Legii dialogului social. Studiul realizat de Organizaţia Internaţională a Muncii, publicat în iulie 2013, demonstrează cu claritate impactul negativ al modificărilor legislative din 2011 asupra parteneriatului social, negocierii colective şi calităţii locurilor de muncă. Astfel, dacă la începutul anului 2011, toţi salariaţii erau acoperiţi de cel puţin un contract colectiv de muncă (naţional, de ramură sau de unitate) în prezent, mai puţin de 30% din salariaţi beneficiază de această protecţie, şi numărul este în scădere. Datorită condiţiilor absurde de reprezentativitate şi de aplicabilitate ale contractelor colective de muncă la nivel de sector impuse de noua lege, practic nu s-a mai încheiat niciun contract colectiv de muncă la acest nivel); Garanţia unei plăţi decente (un salariu minim de cel puţin 1.000 RON în 2014); Creşterea salariului minim la o valoare care să acopere într-o mai mare măsură costurile de trai are şi o serie de avantaje economice: prin combaterea evaziunii fiscale pe piaţa muncii, creşterea consumului intern, reducerea numărului de beneficiari de venit minim garantat sau de persoane active asistate social (ex.: ajutor căldură), aduce venituri suplimentare la bugetul consolidat de stat. La nivel european, se discută introducerea unui salariu minim naţional care să reprezinte 60% din salariul mediu al ţării, ca politică de reducere a decalajelor şi inechităţilor sociale. În prezent, în România, salariul minim este la un nivel scăzut raportat la salariul mediu, de numai 34%.
Sindicaliştii mai cer şi stoparea concedierilor oarbe, fără măsuri de protecţie socială (Guvernul a respins introducerea măsurii şomajului tehnic, care să vină în sprijinul salariaţilor şi întreprinderilor aflate în dificultate temporară, în ciuda raportului Ministerului Muncii care arăta impactul favorabil al acestei măsuri prin economii la buget. De asemenea, printr-o ordonanţă de urgenţă, guvernul a blocat accesul persoanelor disponibilizate la salarii compensatorii, iar OUG 77 a impus concedieri in sectorul bugetar, în formă procentuală, fără a fi realizată în prealabil nicio o analiză şi fără a se stabili criterii); Servicii publice şi sociale de calitate, accesibile tuturor (Considerăm că nu privatizarea şi transferul costurilor către beneficiari sau pacienţi (în cazul sistemului de sănătate) este soluţia pentru problema subfinanţării serviciilor publice.
Datele publicate de Consiliul fiscal arată că România este pe ultimul loc între ţările est-europene, cu un grad de eficienţă de numai 58% (pentru 2010) la colectarea contribuţiilor sociale. În aceste condiţii, la care se adaugă o administrare deficitară, netransparentă a fondurilor şi lipsa unei politici de personal motivante, impunerea de costuri suplimentare către cetăţeni este inacceptabilă.
Relansarea economică şi combaterea evaziunii fiscale (România se menţine în poziţie fruntaşă între ţările din Europa în privinţa ponderii economiei subterane, estimată la 29,8% din PIB, din care 14,7% din PIB reprezintă evaziunea fiscală pe piaţa muncii. Având în vedere amploarea fenomenului, măsurile de combatere a evaziunii fiscale, a muncii la negru, a fraudei sau altor fenomene care formează economia subterană sunt total insuficiente şi inadecvate. În aceste condiţii, măsura recentă de reducere a personalului din instituţiile de control, ANAF şi Inspecţia muncii, este inexplicabilă).
În privinţă măsurilor de relansare economică, acestea sunt practic inexistente. La rectificarea bugetară, investiţiile au fost tăiate. Nu a fost identificată o soluţie pentru a susţine industria chimică şi metalurgică, întreprinderile din acest sector fiind obligate să îşi închidă activitatea datorită preţurilor foarte mari la gazele naturale şi energie. Deşi consecinţa este închiderea multor întreprinderi, ceea ce reprezintă zeci de mii de locuri de muncă, a rămas în vigoare măsura preţului energiei verzi susţinute prin facturile consumatorilor economici.
Realizarea unui dialog social real (Comisiile de Dialog Social de la nivelul ministerelor se realizează formal (materiale sunt trimise de obicei cu cel mult 12 ore înainte), timp în care partenerii sociali nu au cum să îşi consulte membrii. În plus, oricât de competente şi susţinute de exemple clare sunt observaţiile partenerilor sociali, contribuţiile lor nu sunt reţinute în forma finală a actului legislativ.